XI

Voiam să-mi sparg veninul, să uit cele trecute;

Munca îmi era dragă, ca uriaș munceam;

Roduri scotea-nsutite puterile-mi pierdute:

Folosul l-aveau alții, eu lipsa dobândeam.

Petreceri înțelepte, aflări ingenioase

Mintea-mi prea obosită grămadă izvodea,

Ș-a tristului meu suflet icoane credincioase

Isprăvi avea destule, dar șir nu mai ținea.

Lumea se învățase să m-aibă pentru sine,

Și orice obosire sau muncă pentru mine

Mi-era o mare vină — și aspru m-osândea!

Mi-era păcat de moarte oricare slăbiciune

Și fapte-obicinuite oricare fapte bune;

Un rob străini și rude al lor mă socotea.

Share on Twitter Share on Facebook