Aduse întâmplarea și visu-și schimbă fața;

Taina-mi nu mai fu taină, povara scuturai;

Pare că eram slobod, voii să-mi schimb viața,

Dar nici o fericire mai mult nu mai aflai.

În oricare-a mea faptă eu n-aveam mângâiere,

În oricare prieten aflam ascuns vrăjmaș,

În orice om o spaimă, în mine o durere,

O vecinică osândă chiar într-al meu lăcaș.

Urâsem omenirea în câți îi cunoscusem

Și mi-era drag tot omul pe care nu-l văzusem,

Și decât toți pe mine mai mult mă osândeam.

Mă învățasem vina ca să mi-o dau tot mie;

Ast obicei cu lumea m-avea întru frăție

Ș-apururea cu mine făcea de mă-nvrăjbeam.