Toţi peste noapte dormeau, şi zeii ceilalţi şi bărbaţii

Războitorii din car, numai Zeus n-avea parte de tihna28

Somnului. Sta chibzuind cum el să-l înalţe pe-Ahile

Cinstea mărindu-i cu pierderea multor Ahei la corăbii.

Una din toate la urmă-i păru că e mult mai cu cale,

Lui Agamemnon Atrid un vis momitor să trimită.

Visul la sine chemând, îi zise cuvinte ce zboară:29

„Du-te, tu, vis momitor, pe la repezi corăbii ahee,

Unde adormit e sub cort Atrid Agamemnon, şi spune-i

Toate şi-ntocmai aşa după cum mi-e porunca; zoreşte-l

Să înarmeze pe-Ahei, să bată cu toată greimea,

Poate chiar azi să ia Troia cu uliţe largi pietruite; 30

Nu stau cu vrerea-ndoită, ci una de-acuma sunt zeii,

Domnii cei mari din Olimp, căci Hera-i rugase şi-nfrânse

Pregetul lor, de-ameninţă nori grei peste neamul din Troia.”

Zise, iar Visul porunc-auzindu-i îndată purcese.

Neamânat el ajunse la repezi corăbii ahee,

Unde sub cort adormit îl găsi pe Atrid Agamemnon;

Somnul cu farmec ambrozic deasupra-i plutea ca un nour.

Stete la creştetul lui, în făptură ca Nestor, pe care

Mai cu temei îl cinstea între sfetnicii săi Agamemnon.

Astfel întocmai fiind, grăi vestitorul lui Zeus:

„Dormi, tu vlăstar din Atreu, cel vestit la strunit telegarii?

Nu-i dat să doarmă cât noaptea-i de mare un sfetnic al obştii,

Căruia soarta-i încrede norodul cu grijile-i multe.31

Ia tu aminte ce-ţi spun: eu sunt vestitorul lui Zeus,

Care-i departe şi tot are grijă şi milă de tine.

El porunci să porneşti cu întreaga oştire-narmată,

Poate chiar azi să iei Troia cu uliţe largi pietruite;

Nu stau cu vrerea-ndoită, ci una de-acuma sunt zeii,

Domnii cei mari din Olimp, căci Hera-i rugase şi-nfrânse

Pregetul lor şi nori grei pe Troieni i-ameninţă din partea

Marelui Zeus. Deci adu-ţi aminte şi nu da uitării

Spusele mele de cum părăsi-te-va dulcea somnie.”

Asta rostindu-i, s-a dus. În cort a rămas Agamemnon

Singur în sine gândind la fapte ce n-aveau să fie:

Şi-nchipuia că-ntr-o singură zi cuceri-va cetatea.

Nesocotitul, el nu ştia gândul ascuns al lui Zeus,

Care-a ursit-a din nou ca Troienii şi-Aheii să-ndure

Vaiete multe şi-amaruri în valma cumplitelor lupte.

Craiul din somn se deşteaptă şi glasul zeiesc îi răsună,

Iute se scoală-n picioare şi-mbracă o nouă şi moale

Haină frumoasă şi mantia mare şi-aruncă deasupra-i32

Şi o mândreţe de tălpi şi-nnoadă pe dalbe picioare,

Spada ţintată-n argint îşi prinde de umăr şi-apucă

Trainicul sceptru ce-avea din străbuni şi în grabă se duce

Unde stau vasele Aheilor cei ferecaţi în aramă.33

Tocmai suia pe Olimp şi-a zorilor zână Aurora,

Zeilor veste să dea tuturor de ivirea luminii.

Dete Atride poruncă strigacilor crainici să cheme

Oastea, ca toţi să s-adune feciorii pletoşi din Ahaia.

Crainicii-ndată crăiniră şi-n pripă se strânser-Aheii.

Sfat mai întâi sfătuiră oştenii de frunte, bătrânii,

Lângă smolita corabie a craiului Nestor din Pilos.

După ce-i strânse, rosti o povaţă cuminte Agamemnon:

„Daţi ascultare, prieteni. Venitu-mi-a-n tainică noapte

Visul de sus de la zei. Era la vedere ca Nestor,

Tocmai ca el după stat, după chip, după toată făptura.Stete la creştetul meu şi-mi zise cuvintele aceste:

„Dormi, tu vlăstar din Atreu, cel vestit la strunit telegarii?

Nu-i dat să doarmă cât noaptea-i de mare un sfetnic al obştii,

Căruia soarta-i încrede norodul cu grijile-i multe.

Ia dar aminte ce-ţi spun, eu sunt vestitorul lui Zeus,

Care-i departe şi tot are grijă şi milă de tine.

El poruncit-a să-ntrarmi pletoşii Ahei pân' la unul,

Poate chiar azi să iei Troia cu uliţe largi pietruite.

Zeii ce şed în Olimp de-acuma-nţeleşi între dânşii

Cugetă toţi la un fel, căci lesne-i făcu s-o asculte

Hera cu rugile ei şi-acum pe Troieni i-ameninţă

Zeus; tu asta păstrează-ţi în minte. La vorbele-aceste

Visul se duse zburând şi somnu-mi fugi de pe pleoape.

Hai dar pe Ahei să-i pornim cu armele. Dar mai-nainte

Eu am să-i pun la-ncercare vorbindu-le cum mi se cade

Şi-o să-i îndemn la corăbii să fugă, să plece pe mare.

Voi repeziţi-vă care-ncotro şi opriţi-i cu gura.”

Asta grăindu-le Atride şezu. Între dânşii se scoală

Domnul prundosului Pilos, bătrânul, cumintele Nestor

Şi sănătos chibzuind, aşa începu să cuvinte:

„Voi căpetenii şi Domni ai oştirii din Argos, prieteni,

Dacă venea să ne spuie de visul acesta un altul,

Noi puteam zice că minte şi nu i-am fi dat ascultare;

Visul e însă visat de mai-marele nostru; de aceea

Hai să vedem de se poate pe-Ahei să-i pornim la bătaie.”

Asta vorbi şi întâiul din sfat se grăbi să se ducă.

Sfetnicii toţi, purtătorii de sceptre, urmând pe păstorul

Armiei, se ridicară şi gloate veneau cu grăbire.

Cum se pornesc câteodată-mbulzindu-se roiuri de-albine,

Mişună-ntr-una, ieşind din laturea stâncii scobite,

Zboară şi-n chip de chiorchine s-aşază pe flori primăvara,

Unele flutur-aicea grămadă, altele acolo;

Astfel şi oştile atunci roind din corăbii, din corturi,

Se îmbulzeau şi în cete cu vuiet curgeau spre adunare,

Pe-aşezătură la mal. Ardea între dânşii zorindu-i

Vestea trimisă de Zeus. Se strânseră toţi, dar soborul

Nu se putea mulcomi şi pământul gemea sub povara

Gloatelor când s-aşezau, căci valmă era şi vreo nouă

Crainici umblau să-i potoale cu strigăte tari şi s-aline

Zgomotul lor ca s-asculte pe Domnii, purceşii din Zeus.

S-au aşezat ei la urmă şi-a stat fiecare la locu-i.

Linişte apoi se făcu şi atunci se sculă Agamemnon,

Sceptrul în mână ţiind, pe-acel făurit de Hefestos,

Care-l dădu împăratului Zeus, născutul din Cronos;

Zeus îl dete lui Hermes, al zeilor sol, al lui Argus

Ucigător, iar acesta l-a dat lui Pelops călăreţul, 34

Iar Pelops lui Atreu, vestitul păstor de noroade,

Care murind îl lăsă lui Tieste, bogatul în turme; 35

Craiul Tieste la rându-i îl dete să-l poarte Agamemnon

Spre a domni peste Argos întreg, peste multele-ostroave.

El, sprijinindu-se-n sceptrul acesta, vorbi adunării:

„Voi, vitejime, Danai, tovarăşi de luptă, prieteni,

Mare şi grea e osânda ce-mi dete părintele Zeus,

Neînduratul. Deşi se-nvoise cu semne că-n ţară

Nu m-oi întoarce de-aici înainte ca Troia s-o spulber,

Totuşi acuma s-a pus să mă-nşele grozav; mă sileşte

Calea spre ţară s-apuc ruşinos după pierdere multă.

Astfel e voia lui Zeus, a zeului cel mai puternic,

Care-a surpat aşa multe cetăţi cu mândreţe de ziduri

Şi o să surpe mereu, căci nebiruit e-n putere.

Vai, e-o ruşine s-audă urmaşii cumva că Danaii,

Oaste aşa multă şi-atât de vitează, luptară zadarnic

Vreme-ndelungată pe-aici, şi deşi se bătură cu oameni

Mult mai puţini decât ei, biruinţa lor tot e departe.

Dacă-nvoindu-ne noi cu Troienii ne-om pune să facem

Numărătoare-ntre noi de-o parte şi alt-a oştirii

Şi la un loc de s-ar strânge acei care au vetrele-n Troia,

Noi de ne-am pune cu toţii în cete-mpărţiţi câte zece36

Şi ne-am alege pe câte-un Troian să ne fie paharnic,

Multe zecimi de-ale noastre ar fi de paharnic lipsite;

Iată cât eu socotesc că întrecem la număr duşmanii37

Care-şi au casele-n Troia. Dar dânşii mai au de-ajutoare

Oaste din multe oraşe, bărbaţi care luptă cu lancea

Şi cu putere m-abat şi nu-mi dau răgaz să pot bate

Troia, să calc şi să nărui cetatea cea trainică-n ziduri.

Nouă sunt anii trecuţi cu voia lui Zeus, şi iată,

Putrede-s grinzile, rupte odgoanele de la corăbii.

Dincolo-n ţară tânjind tot stau aşteptându-ne acasă

Dragii copii şi soţiile, rudele noastre, iar gândul

Care ne-aduse pe-aici, tot neizbândit ne rămâne.

Deci auziţi-mă toţi şi să facem cum eu vă voi spune:

Hai să fugim cu corăbii cu tot spre iubita-ne ţară,

Nu mai e chip să luăm a lui Priam întinsă cetate.”

Astfel Atride grăi şi îndată stârni în mulţime

Dorul de ducă la toţi care nu-i auziseră sfatul.

Gloatele strânse s-au pus în mişcare ca nişte talazuri,

Namile ce le răscoală pe Marea Icarică

Austrul Şi Băltăreţul, lăsându-se repezi din norii lui Zeus; 38

Ori ca Munteanul când vâjâitor se înviforă aprig39

Peste bogatele lanuri şi vântură spicele dese;

Astfel a fost când soborul s-a spart şi cu ţipete-n pripă

Toţi spre corăbii fugeau. Ca un nour plutea peste dânşii

Pulberea de sub picioare şi se îndemnau îndesine

Vase s-apuce din prund, de zor să le-mpingă spre mare,

Şanţuri au prins să desfunde, proptele trăgeau de sub vase,

Chiotul lor pân'la ceruri vuia de plăcerea plecării.

Oastea din Argos atunci, cu totu-mpotriva ursitei, 40

S-ar fi întors, dacă n-ar fi zis Hera zeiţei Atena:

„Vai mie, fiică ne-nvinsă a vijeliosului Zeus, Ce fel?

Aşa au să plece Aheii spre scumpa lor ţară,

Fuga-n corăbii luând-o pe spetele largi ale mării

Vor părăsi pe Elena din Argos spre fala lui Priam41

Şi a supuşilor lui, măcar că din pricina dânsei

Mulţi mai pieriră pe-aici, departe de scumpa lor ţară?

Du-te la tabăr-Aheilor cei înarmaţi în aramă,

Ţine în loc pe tot insul cu graiul domol şi pe nimeni

Nu păsui de pe mal să împingă corăbii pe mare.”

Zise, şi-Atena din ochi scânteind îi ascultă cuvântul.

Pleacă de sus din Olimp, şi zburând de pe culme la vale,

Se pomeneşte în clipă la repezi corăbii ahee,

Unde şi dă de Ulise, potriva lui Zeus la minte.

Sta el acolo nevrând să s-atingă de bine podita-i

Neagră corabie, pieptu-i fiind copleşit de mâhnire.

Palas din ochi scânteind, s-apropie-ndată şi-i zice:

„Laertiene, tu, viţă de zei, iscusite Ulise, 42

Ce fel? Aşa veţi tuli-o-napoi spre iubita-vă ţară

Fuga luând-o-n în corăbii vâslite de mulţi, şi la Troia

Veţi părăsi pe Elena din Argos spre fala lui Priam

Şi a supuşilor lui, măcar că din pricina dânsei

Mulţi din ai voştri pieiră departe de scumpa lor ţară?

Nu mai sta nici o clipită, dă fuga prin tabără iute,

Ţine în loc pe tot insul, vorbeşte-le blând, şi pe nimeni

Nu păsui de pe mal să împingă corăbii pe mare.”

Zise, iar el după glas cunoscu că e graiul zeiţei.

Mantia şi-o lepădă şi porni; de pe jos o culese

Crainicul itacian Evribate venindu-i din urmă.

El înainte ieşind lui Atride, luă de la dânsul

Sceptrul de-a pururea trainic, şi-n mână cu dânsul purcese43

Către corăbii la oastea de-Ahei cea cu zale de-aramă.

Cum el în faţă-i vedea căpetenii şi oameni de frunte,

Calea pe loc aţiindu-le aşa le zicea cu blândeţe:

„Nu stă, sărmane, frumos de frică să fugi ca mişeii.

Hai şi rămâi tu pe-aici şi pe alţii opreşte-i din fugă.

Nu ştii tu bine ce gând avu azi mai marele nostru,

El îi încearcă pe-Ahei, curând o să-i certe pe dânşii;

Şi apoi nici n-auziră cu toţii a lui cuvântare.

Mi-i să nu-şi verse mânia pe voi, o bărbaţi din Ahaia.

Gânduri înalte doar cugetă craiul, a zeilor viţă,

Cinstea-i purcede din Zeus şi-i drag înţeleptului Zeus.”

Dar pe ostaşul de rând, care-n faţă-i da fuga cu ţipăt

Domnul cu sceptru-l pocni şi aşa se răsti către dânsul:

„Stai, ticăloase, pe loc şi ascultă mai bine porunca

Celor mai mari decât tine, netrebnice tu, şi mişele,

Care nimic nu plăteşti, dacă-i vorba de sfat ori războaie.

Nu deopotrivă pe-aicea cu toţii domni-vor Aheii;

Rău e când Domnii sunt mulţi, numai unul să fie-ntre oameni

Cârmuitor şi stăpân, numai cine primi de la Zeus

Sceptru, putere şi legi, de care s-asculte supuşii.”44

Oştile aşa stăpânind din nou le mâna spre-adunare.

Toţi alergară-napoi de la vasele lor, de la corturi,

Şi era vuietul mult întocmai ca vuietul mării,

Când se bat valuri de mal şi fierbe şi urlă noianul.

Toţi s-aşezară la loc şi cu toţii tăcere făcură;

Numai Tersit, un flecar, răstindu-se tot făcea gură45,

El care-a fost priceput la necuviinţi de tot felul

Şi la bârfeli ruşinoase în veşnica-i sfadă cu Domnii,

Cum îi părea că stârni-va cu vorbele-i hazul oştirii.

N-avea pereche de slut în oştirea venită sub Troia;

Spanchiu era el şi olog; mai avea dup-aceea şi umeri

Strâmbi şi la pieptu-i aduşi şi-i stătea ţuguiat peste umeri

Creştetul lui, şi abia nişte fire de păr pe la creştet.46

Tare era urâcios lui Ulise şi chiar lui Ahile,

Numai cu ei se certa, îns-acum pe Atrid Agamemnon

El tăbăra cu batjocuri ţâvlind; iar Aheii din juru-i

Straşnic erau supăraţi şi-aveau ciudă grozavă pe dânsul.

Totuşi el, tare zbierând, îl mustra pe Atrid Agamemnon:

„Ce te mai jălui şi ce vrei, născutule tu din Atreus?

Corturi ai pline de-aramă şi ai tu la tine prin corturi

Multe şi-alese femei, care noi ţi le dăm după pradă,

Ţie-naintea oricui, dacă noi cucerim vreo cetate.

Ori mai duci lipsă de aur, comoara cu care te-mbie

Vr'un bogătaş de la Troia, voind să-şi răscumpere fiul

Care în lanţuri de mine-i adus sau de altul de-ai noştri?

Ori îţi mai trebuie vreo tinerică s-o ţii pentru tine

Colea deoparte, s-o tot drăgosteşti? Dar nu se cuvine,

Tu, căpitanul, să-i duci pe sărmanii Ahei la pieire.

Oameni molâi şi de-ocară! Muieri, nu bărbaţi din Ahaia!

Hai în corăbii să mergem în ţară, lăsându-l pe-acesta

Singur în Troia, pe-aici să se-mbuibe de daruri, să vază

Dacă-i suntem de-ajutor noi armia, ori dimpotrivă,

El care chiar pe Ahile, viteaz mai de seamă ca dânsul,

L-a înjosit, că luatu-i-a darul şi-l are la sine.

Fierea-i lipseşte de tot lui Ahile şi prea-i de tot moale;

Altfel acest-ar fi fost păcatul tău cel mai din urmă.”

Asta zicea dojenind pe craiul Atrid Agamemnon;

Dar îl ajunse pe el repezindu-se asupra-i Ulise

Şi, pe sub gene privind, aşa-l străşnici de aproape:

„Nesocotite flecar, cât eşti tu de meşter la vorbă,

Mântuie; nu te sfădi cu mai-marii, Tersite, tu singur.

Mai ticălos, mai mârşav eu nu cred că-i altul ca tine

Printre oştenii veniţi cu Atride sub Troia. De aceea

Taci şi să nu le mai porţi tu prin gură a mai-marilor nume,

Nici să-i bârfeşti ca un prost şi să cauţi prilejul plecării,

Nu ştim aievea deplin cum trebile-aceste urma-vor -

Oare cu bine ori fără noroc înapoi ne-om întoarce.

De-asta tu azi pe-Agamemnon Atride, pe domnul oştirii

Stai ponosind că vitejii Danai îl încarcă cu daruri

Şi-l amărăşti cu-ale tale batjocuri în faţ-adunării.

Una ţi-oi spune din parte-mi şi-ntocmai aşa o să fie:

Cum te-oi mai prinde din nou prostindu-te până-ntr-atâta,

Capul să nu şi-l mai poarte mai mult peste umeri Ulise,

Nici să mă cheme mai mult părintele lui Telemahos,

Dacă, pe tine-nşfăcându-te, nu te despoi de veşminte.

De-astă manta şi cămaşă sub care-ţi ascunzi goliciunea

Şi ciomăgindu-te apoi şi făcându-te aşa de ruşine,

Nu ţi-oi da drumul de-aici cu vaiet să pleci la corăbii.”

Asta rostind, l-a izbit peste umăr, pe spate cu sceptrul;

S-a-ncovoiat el atunci şi din ochi i se scurseră lacrimi.

Sângele-i s-a năsădit şi bolfă crescutu-i-a-n spate,

Unde-l pocnise cu sceptrul. Şi-a stat ghemuit de cutremur

Şi de durere, cu ochii bleojdiţi şi ştergându-şi obrajii,

Râser-Aheii cu poftă de dânsul, cu toată mâhnirea

Şi a lor caznă ce-aveau, şi aşa cuvântau între dânşii:

„Doamne, că multe frumoase isprăvi mai făcu şi Ulise,

Ori sfătuindu-ne bine ori oastea gătind-o de luptă,

Însă nimica mai bun decât fapta ce-acum a făcut-o,

Gura-nchizându-i acestui limbut bârfitor şi obraznic.

Mult va mai trece de-acum până el să cuteze vr'odată

Să mai înfrunte pe Domni, probozindu-i cu vorbe de-ocară.”

Asta mulţimea grăi. Iar cuceritorul Ulise

Scoală-se, sceptrul ţiind; alături de dânsul Atena

Fulgerătoarea din ochi, întocmai la chip ca un crainic,

Gloatelor strigă tăcere, ca toţi, de la-ntâiele rânduri

Până la cele din urmă, s-audă vorbirea-i, domnescul

Sfat să priceapă. Şi-a zis după asta chititul Ulise:

„Doamne Agamemnon, Aheii ar vrea între Domnii de astăzi

Cel mai de-ocară s-ajungi, să fii de batjocura lumii.

Nu se mai ţin de tocmeala ce singuri făcură cu tine

Încă de când au pornit ca să vie încoace din Argos,

Cum că ei nu se întorc fără numai când năruie Troia.

Nu vezi cum dânşii, întocmai ca nişte copii ori vădane,

Plâng şi se tânguie, dornici de ducă. E drept că oricine,

Prins de alean, mai la urmă doreşte întorsul în ţară;

Chiar de lipseşte de-o lună de-acasă, de lângă femeie,

Omul îşi iese din fire-n corabia multelor vâsle,

Dacă-l bat vifore iarna şi mări vânzolite de valuri,

Darmite noi care stăm pe aicea zăbavnici de nouă

Ani rotitori. De aceea doar nu-i cu bănat că

Aheii Suferă lângă corăbii. Dar totuşi ar fi cu ruşine

Vreme-ndelungă s-adaste şi goi să se-ntoarne pe-acasă.

Mai păsuiţi, o prieteni, şi staţi o bucată de vreme

Ca să vedem dacă-i drept ce Calhas prorocul ne spuse.

Bine v-aduceţi aminte de-o pildă, căci martori cu ochii

Furăţi voi toţi care teferi scăparăţi de iesmele morţii.

Parcă-i deunăzi, când vasele noastre s-au strâns în Aulida,

Gata să ducă pieire duşmanilor noştri din Troia.

Noi împrejur la un şipot jertfeam pe altarele sfinte

Nemuritorilor jertfe depline de boi, sub platanul

Mândru, de unde curgea din izvor aşa limpede apă.

Minunăţie atunci, un balaur cu spetele roşii

Ochilor noştri s-arată, sfetit după vrerea lui Zeus.

El din altar, dedesubtu-i, ţuştind, s-a urcat în platanul,

Unde pe ramura cea mai de sus, zgriburite sub frunze,

Stau pitulate în cuib piscuind vrăbiuţe plăpânde;

Opt erau toate-mpreună, cu muma-le nouă. Şi puii

I-a-nfulecat, pe când ei ţiuiau sărăcuţii a jale.

Muma târcoale pe-acolo dădea şi-şi bocea puişorii,

Dar se roti şi o prinse de-o arip-atunci şi pe dânsa.

După ce fiara-nghiţit-a şi puii şi vrabia, zeul,

Care pe ea o sfetise, atunci făptui o minune.

O prefăcu într-o stană de piatră născutul din Cronos.

Noi uluiţi am rămas la asta privind cu mirare,

Astfel de semne cumplite curmară jertfirile noastre.

Calhas atunci tâlcuind ale zeilor gânduri ne zise:

„Ce staţi uimindu-v-aşa, o, Aheilor? Zeus, izvorul

Înţelepciunii, ne-a dat o năprasnică piază de-o faptă

Care va fi mai târziu şi cu slavă ce n-are s-apuie.

Tocmai cum fiara-nghiţit-a o vrabie şi puişorii,

Opt păsărele golaşe-mpreună cu vrabia mumă,

Astfel în vremuri atâtea şi noi vom tot duce războiul,

Iar în al zecelea an cuceri-vom întinsa cetate.

Asta vestitu-ne-a Calhas, şi iată-mplinitu-s-au toate.

Staţi dar aicea cu toţii, Aheilor voi, să ne batem

Până ce noi cuceri-vom oraşul măreţ al lui Priam.”

Zise, iar ei chiotiră vârtos şi grozav răsunară

Vasele jur împrejur, când deteră chiot Aheii

Şi lăudară vorbirea rostită de craiul Ulise.

Nestor atunci, călăreţul gerenic, sculându-se zise:47

„Doamne, că tare sunteţi de-o seamă cu pruncii la sfaturi,

Negrăitorii copii care n-au de războaie vreo grijă.

Unde sunt oare-nvoielile şi jurămintele noastre?

Arză-le focul atunci sfătuiri şi-nţelegeri făcute,

Strânsul de mâini şi-nchinatele vinuri, chezaşii credinţei! 48

Numai cu vorbe de clacă ne batem şi n-avem putinţă

Să iscodim vreun mijloc, cu toată-ndelunga zăbavă.

Tu neînfrânt, o, Atride, cu vrerea ce-avut-ai-nainte

Pune-te-n frunte şi du-i pe Ahei în bătaia cea cruntă.

Lasă pe unul, pe doi ca să piară, pe cei ce de-o parte

Umblă fugari de la oaste şi năzuie acum de pomană

Calea spre ţară s-apuce-nainte de-a şti dacă Zeus

Ne înşelă cu vestirea sau nu, după semnele date.

Eu însă pot să vă spun că marele Zeus ne dete

Toată-nvoirea în ziua când oştile noastre-n corăbii

Se înluntrară să ducă pierzare şi moarte la Troia;

El fulgera de la dreapta vădind o prielnică piază.49

De-asta niciunul să nu puie grabă la-ntorsul acasă

Până ce n-ar avea parte de câte-o nevastă troiană,

Numai aşa răzbuna-veţi oftatul şi dorul Elenei.

Însă de-o fi între voi oarecine ahtiat de-a se-ntoarce,

Pas dar, atingă-şi corabia neagră şi bine vâslită,

Dacă doreşte să-şi vadă pe loc nenorocul şi moartea.

Chibzuie bine, o, Doamne, şi tu şi de alţii ascultă;

Nu este de lepădat un cuvânt ce eu ţi-l voi spune:

Armia tu întocmeşte-ţi acum după neam şi-nrudire, 50

Neamul pe neam să s-ajute la luptă şi ruda pe rudă.

Asta de faci, Agamemnon, şi dacă te-ascultă Danaii,

Şti-vei tu care din frunte şi care din gloată-i netrebnic

Sau inimos la război, căci ei osebit se vor bate;

Şti-vei şi dacă de vină sunt zeii că nu iei cetatea

Sau că nevrednică-i oastea şi nu se pricep căpitanii.”

Zise lui Nestor atunci mai-marele Atrid Agamemnon:

„Birui pe Ahei, când e vorba de sfaturi, cinstite moş Nestor.

Zeus părinte, tu Palas Atena, tu Febos Apolon,

De-aş fi avut eu asemenea sfetnici vreo zece cu mine!

Iute cădea mai demult a craiului Priam cetate,

Lesne luată fiind şi dărmată de mâinile noastre.

Dar numai patimi ne-a dat viforaticul fiu al lui Cronos,

Zeus, căci el m-a împins la zadarnică vrajbă şi sfadă,

Pentru-o femeie doar eu şi Ahile cu grele cuvinte

Ne dezbinarăm şi chiar de la mine porni supărarea.

Dacă noi doi şi Ahile şi eu am fi una vreodată,

N-o să-ntârzie o clipă-a Troienilor nenorocire.

Hai să-mbucăm din merinde, ca-n urmă să-ncepem războiul.

Suliţa bine s-ascută şi pavăza dreagă-şi oricine, 51

Hrană să dea cu deavolna la caii cei iuţi de picioare

Şi să-ngrijească de car gândindu-se la bătălie,

Ca să putem cât e ziua de mare să ducem tot greul.

Nu vom avea noi răgaz nici chiar într-o cirtă de vreme,

Până ce n-o veni noaptea să-mpiedice avântul oştirii.

Pieptul la mulţi asuda-va-nfocat de purtatul curelii

Scutului cel păzitor şi de lance trudit va fi braţul

Şi năduşi-vor şi caii de trasul strujitelor care.

Dacă pe vr'unul vedea-voi răznit de pe câmpul de luptă

Şi năzuind să rămâie cumva oploşit la corăbii,

Are să scape cu greu mai pe urmă de câini şi de vulturi.”

Zise, şi-Aheii dau chiot grozav; aşa urlă talazul,

Care, când Austrul vine şi-l saltă, se sparge la maluri

De un colţan răsărit, seninare ce veşnic o bate

Valul stârnit de tot felul de vânturi venite de-oriunde.

Oastea sculându-se s-a-mprăştiat la corăbii; din corturi

Fumul ieşea de la focuri şi toţi ospătau din merinde.

Unul făcea unui zeu închinare şi altuia altul

Şi se rugau să-i ferească de moarte, de crâncena trudă.

Craiul Atrid a trimis să aducă de jertfă un mare

Taur cincar încălat prea-tarelui fiu al lui Cronos,

Şi a poftit pe Bătrâni, mai-marii oştirii ahee,

Mai înainte pe Nestor, pe Idomeneu dup-aceea,

Ca şi pe Aias cei doi, după ei pe Tidid Diomede,

Şase cu cel deopotrivă cu Zeus la minte, Ulise.

Numai oşteanul războinic Menelau veni de la sine

Ca să-l ajute, ştiind că frate-său are de lucru.52

Taurul împresurară şi orzul sfinţit ridicară,

Iar Agamemnon, în mijlocul lor, începu să se roage:

„Zeus prea-nalte, slăvite de sus, din senin şi din nouri,

Soarele nu-l asfinţi şi nu grăbi noaptea să vie

Până ce eu n-am să surp al lui Priam palat cu tavanul53

Negru de fumuri şi porţile-n pară de foc să-i pot arde

Şi să pot rupe cu lancea pieptarul de-aram-a lui Hector

Şi să-l prăvăl şi pe el, şi-alături de el cu duiumul

Soţii în colb să-i răstorn, să muşte din ţărnă cu dinţii!”

Zise, dar nu-i fu-mplinită rugarea din partea lui Zeus;

El închinarea-i primi, dar cazna-i spori mai departe.

După rostirea rugării şi-a orzului sfânt presărare,

Vitele-njunghie grumazul sucindu-le şi le jupoaie,

Coapsele taie din trunchi, în prapuri apoi le-nfăşoară

Împăturindu-le-n două, deasupra pun carnea cea crudă

Focuri aprind şi le ard pe despicături retezate

Şi măruntaiele-nfipte-n frigare le frig pe jeratic.

Când erau coapsele scrum şi din măruntaie gustară,

Carnea rămasă tăind-o felii în frigări o trecură

Şi rumenită frumos o traseră de pe jeratic.

Când isprăviră cu totului tot şi ospăţul fu gata,

Benchetuiau, şi aveau cuvenitul mertic fiecare.

După ce ei potoliră cu toţii şi setea şi foamea,

Vorba-ncepu călăreţul dibaci din Gerenia, Nestor:

„Tu, preamărite mai-mare al oştirii, Atrid Agamemnon,

Vremea să nu ne mai pierdem cu vorba şi nici să mai punem

Piedică lucrului care ni-i dat cu-ajutorul lui Zeus.

Hai dar mai repede pune pe crainici să buciume veste

Armiei noastre, ca toţi să s-adune pe loc la corăbii.

Noi s-o pornim după asta prin tabăra mare, să mergem

Toţi laolaltă de-aici, s-aprindem mai iute războiul.”

Nestor aşa le vorbi, şi-Agamemnon Atrid se supuse;

Numaidecât porunci el la crainici, bărbaţii cu glasul

Răsunător, să dea strigăt, să cheme pe-Ahei la bătaie.

Ei începură să strige, şi-n pripă se strânseră-Aheii.

Craii, născuţii din Zeus, porniră grăbiţi cu Atride

Oastea să-şi puie la rând. Cu ochi lucii Atena-ntre dânşii

Scutu-şi purta, un odor care-nfruntă şi vreme şi moarte,

Şi de sub care tot fâlfâie o sută de ciucuri de aur, 54

Bine-mpletit fiecare şi-n preţ de o sută de tauri.

Grabnică, scutul clătindu-l, ca fulgerul trece prin oaste

Şi o sileşte la mers, şi-n inima fieştecărui

Pune tărie de fier, ca neobosit să tot lupte.55

Şi le era mai în voie lor astfel decât pe corăbii

Calea s-apuce-napoi spre scumpa lor ţară străbună.

Cum arzătorul pârjol o pădure nămornic-aprinde

Sus pe o culme de munţi şi vâlvoarea i-o vezi de departe,

Astfel şi luciul armelor dalbe ale oastei pornite

Strălumina în văzduh şi departe ajungea pân'la ceruri.

Cum, câteodată, venind din alte meleaguri o droaie

De zburătoare, de gâşte ori cocoare ori lebezi gâtoase,

Peste livada-asiană la râul Caistru pe maluri,

Unde şi unde tot zboară şi vesele bat din aripe,

Lărmuitoare s-aşază şi lunca de freamăt răsună;

Astfel şi multele gloate ieşind din corăbii, din corturi,

Lângă Scamandru pe câmp se revarsă. Bătut de picioare

Şi de copitele cailor duduie groaznic pământul.

Ei la Scamandru pe câmp şi pe lunca cea verde-nflorită

Stat-au puzderii ca frunza şi floarea ce dă-n primăvară.

Tocmai ca multele roiuri de muşte ce zboară-mbulzite,

Şi forfotesc bâzâind pe la stâna de oi şi de capre,

Când primăvar-a venit şi-s vasele pline de lapte;

Mulţi şi pletoşii Ahei, sodom se-aşezară-mpotriva

Oastei troiene pe câmp şi stau gata să zvânte duşmanii.

Cum răvăşitele turme de capre pe dealuri, căprarii

Repede şi le despart, în amestec, fiind la păşune,

Astfel încoace şi-ncolo oştirea şi-mpart căpitanii

Şi o pornesc la război. Între ei Agamemnon cu capul

Şi cu privirea măreţ ca şi Cel care fulgeră-n nouri,

Lat ca Poseidon la piept şi la mijloc întocmai ca Ares.

Cum pe câmpie s-arată mai mare-n cireadă buhaiul,

Capul şi-nalţă fălos şi s-arată-ntre multele vite,

Astfel şi Zeus atunci făcu pe Atrid Agamemnon

Mare să pară-ntre mulţi şi să fie a vitejilor frunte.

Spuneţi acum mai departe, voi Muzelor olimpiene, 56

Voi doar zeiţe sunteţi şi ca martore totul cunoaşteţi;

Veştile noi auzim, dar faptele nu le cunoaştem -

Spuneţi-mi care erau între-Ahei căpitanii şi Domnii?

N-aş putea eu să-i înşir şi nici să dau nume mulţimii,

Chiar dac-aveam înzecită din fire şi limba şi gura

Şi-mi era glasul de-oţel şi-n pieptu-mi plămânii de-aramă,

Dacă zeiţele olimpiene, ale lui Zeus copile,

Muzele, n-ar pomeni câtă oaste venise sub Troia.57

De-asta şi număr pe toţi căpitanii şi vasele toate.

Peste Beoţi, pe de o parte, domneau Penelaos şi Leitos.58

Cloniu, apoi Protoenor şi Arcesilau. Iar Beoţii,

Unii din Hiria, alţii erau din Aulida stâncoasa,

Din delurosul oraş Eteonos, din Shoinos şi Scolos,

Din Micalesos cel larg, din Tespia, chiar şi din Graia;

Alţii din Harma erau, din Ilesiu, apoi din Eritra;

Din Eleon mai departe, din Hila şi din Peteona,

Din Ocalea, din bine-ziditul oraş Medeona,

Din Eutresis, din Tisba, bogată-n hulubi, şi din Copa

Şi din Coronia, din Haliart, unde-i pajiştea verde;

Alţii erau din Platea şi-o seamă-ntre dânşii din Glisas,

Din Hipoteba cea bine-zidită, din Nisa preasfântă

Şi din sfinţitul Onhest, pe unde-i dumbrava cea dalbă

A lui Poseidon, din Midia, din podgoreana cetate Arne şi din Antedona, oraşul de lângă hotare.

Ei cu cincizeci de corăbii purceseră, şi în tot vasul

Tineri Beoţi au venit de două ori zece şi o sută.

Iar pe acei din Aspledon şi din Orhomen îi mânară59

Doi, Ascalaf şi Ialmenos, feciorii lui Ares, pe care

Mândr-Astiohe-i născu pe la curtea lui Actor Azide;

Când se suise ea, fată fecioară. – n iatac să se culce,

S-a furişat într-o noapte la patu-i puternicul Ares.

Dânşii veniră vâslind cincizeci de scobite corăbii.

Pe Foceieni îi ducea la război Epistrofos şi Shediu,

Ai lui Ifitos feciori, nepoţi lui Naubol inimosul;

Din Chiparisos o parte erau şi din Piton stâncosul,

Alţii din Daulis, din Crisa cea sfântă şi din Panopea,

Din Iampolis, din Anemoreia, şi-alături de dânşii

Locuitori de pe malul Chefisului sfânt, şi în urmă60

Cei din Lilea, pe unde îşi are izvorul Chefisul;

Negre corăbii cu toate de patru ori zece vâsliră.

Pe Foceieni i-aşezau în şiraguri acum căpitanii

Sârguitori pe lângă Beoţi rânduindu-i, la stânga.

Iar peste Locri stăpân era Aias cel iute, Oilidul;

Nu era el răsărit ca Aias Telamonianul,

Ci mai mărunt decât el şi de în avea platoşa dânsul,

Dar între Ahei şi Elini era-ntâiul la-ntrecerea-n suliţi.61

Locrii veniră din Chinos şi din Caliar, din Opunta,

Parte din Besa, din Augia cea mult plăcută, din Scarfe,

Şi de la râul Boagriu, din Tarfe, din Troniu.

Aias aduse de patru ori zece corăbii smolite,

Pline de Locri din faţa ostrovului sfânt Eubea.

Din Eubea, suflând a mânie, Abanţii, din Halchis

Şi din Eretria, din Histiea cea darnică-n struguri,

Şi din Cherint de la ţărm, din-nalta cetate Dionul,

Şi din oraşul Carist şi locuitorii din Stire -

Fură conduşi de-al lui Ares ortac Elefenor, feciorul

Lui Halcodonte, mai-marele Abanţilor tari de virtute.

Iuţi şi cu pletele-n spate dau zor după dânsul Abanţii62

Plini de războinic avânt şi cu suliţi de frasin întinse,

Gata să dea în duşmani şi platoşa să le sfâşie.

Ei au venit cu de patru ori zece smolite corăbii.

Iată şi cei din Atena, cetatea cea bine zidită

Unde domnea Erehteu cel mare de suflet, pe care Palas

Atena-l crescu ca mladă a pământului rodnic63

Şi-l aşeză la-nchinat dup-aceea-n bogatul ei templu,

Unde de dragu-i jertfesc, încheindu-se anul, feciorii

Atenieni o mulţime de miei timpurii şi de tauri.

Pe-Atenieni îi ducea Menesteu din Peteos născutul;

Nimeni, afară de Nestor, căci el era cel mai în vârstă,

N-a fost ca dânsul aşa încercat la război ca să mâne

Şi telegarii şi armia lui înarmată cu suliţi,

Şi Menesteu a venit cu cincizeci de corăbii smolite.

Douăsprezece corăbii cu oameni aduse şi Aias64

Din Salamina şi stete pe-alături de cetele Atenei.

Cei de prin Argos apoi, din Tirintul cu prejmet de ziduri, 65

Din Hermiona şi Asina, cetăţi cu limanuri afunde, 66

Din Epidaur mănosul în vii, din Trezena, Eiona,

Şi din Egina, din Mases, cu toţii feciori din Ahaia,

Stau sub porunca viteazului nenfricoşat Diomede

Şi-a lui Stenelos, fecior al vestitului Domn Capaneus,

Şi ca un zeu sta alături de ei Evrialos, feciorul Lui

Mecisteus, al cărui părinte fu craiul Talaos.

Dar peste toţi poruncea ortomanul Tidid Diomede,

Care la Troia veni cu optzeci de smolite corăbii.

Alţii pe urmă din bine-zidita cetate Micena67

Şi din avutul Corint, din Ornia şi din Cleona

Bine-zidita, din Aretirea, plăcuta cetate,

Din Siciona, pe unde-nainte domnise Adrastos,

Din Hiperesia, din Gonoesa-nălţata pe stâncă

Şi din Pelene, precum şi din buna cetate Egion,

Ca şi din tot Egialos şi cei de prin larga Elice

Şi de pe ţărmul întreg în o sută de vase veniră

Subt Agamemnon. Cu el erau trâmbele cele mai multe

Şi mai viteze; -narmat în lucii veşminte de-aramă

Cel mai fălos şi mai mare a fost el între toţi căpitanii,

Însuşi fiind un viteaz şi având şi oştire mai multă.

Locuitorii din Lacedemona râpoas. – albiata,

Unii din Faris, din Mesa cu mulţii porumbi şi din Sparta.

Alţii din Brisia, ba şi din Augia cea desfătată

Şi din Amicle, din Helos, oraş de pe marginea mării,

Şi din Oitilos, din Laas, ei toţi în şaizeci de corăbii

Fură conduşi de Menelau, de fratele lui Agamemnon.

Ei osebit se oştiră. Mergea între dânşii Menelau

Plin de încredere-n sine, cu inima gata de harţă,

Şi-mbărbăta la război. Mocnea el de furie-ntr-însul

Ca să răzbune mai repede dorul şi plânsul Elenei.

Locuitorii din Pilos precum şi din dalba Arena68

Şi din Trion de pe lângă Alfeu şi din Epi-ntăritul,

Din Amfigenia şi din Pteleos, din Chipariseis,

Din Dorion şi din Elos, pe unde pe Tracul Tamiris69

Muzele l-au întâlnit şi luatu-i-au darul cântării,

Când de la craiul Evrit din Ehalia, el, călătorul

Se-ncumetase la drum să întreacă în cântec pe Muze, 70

Fiicele împlătoşatului Zeus. De-aceea şi-n cale

Ele atunci l-au orbit de necaz şi luatu-i-au darul

Dumnezeiesc şi făcut-au cu totul să uite de liră -

Dânşii cu toţii erau sub porunca lui Nestor bătrânul,

Şi aduceau nouăzeci de negre adâncate corăbii.

Cei din Arcadia, locuitori de sub plaiul Chilenei,

De la mormântul epitic, pe unde-s luptaşii de-aproape, 71

Cei din Feneos şi din Orhomen cel cu multele turme

Şi din Stratia, din Ripa, Enispa, bătută de vânturi,

Şi din Tegea şi cei din oraşul plăcut, Mantinea,

Cei din Parasia şi din cetatea Stimfelos, cu toţii

Fură-n şaizeci de corăbii conduşi de-al lor crai Agapenor,

Al lui Ancaios fecior; şi mulţi se suiră-n tot vasul,

Oamenii arcadieni deprinşi la purtatul de arme.

Craiul Atrid Agamemnon le dete el însuşi corăbii

Bine podite spre-a merge pe luciul mării albastre,

Neştiutori ei fiind de călătoria pe mare.

Cei din Buprasiu apoi şi toţi cei din sfânta Elida

Cât se cuprinde de unde-i oraşul hotarnic Mirsinos

Pân' la Hirmina şi stânca Olenică şi la Alesiu -

Patru mai mari căpetenii aveau, fiecare cu zece

Repezi corăbii, şi-n ele erau cu duiumul Epeii,

Unii din ei sub porunca lui Talpiu şi-a lui Amfimahos,

Ai lui Evrit şi Cteatos feciori şi nepoţi de-ai lui Actor;

Alţii erau sub Diores, feciorul lui Amarinceus,

Şi sub voinicul cu faţa de zeu Polixenos, feciorul

Lui Agasten, care avut-a de tată pe craiul Augias.

Cei din Dulihiu şi cei din Ehinele sfinte ostroave,

Care se află aşezate pe mare în dreptul Elidei,

Ei căpetenie aveau pe Meges, potriva lui Ares,

Os din Fileu, călăreţul iubit al lui Zeus. De ciuda

Tatălui, Meges de mult se mutase-n ostrovul Dulihiu.

Dânsul aduse la Troia de patru ori zece corăbii.

Iată şi-Ulise. Supuşi veniră subt el Chefalenii

Cei inimoşi din Itaca şi din pădurosul Neritos,

Din Crochilea o parte şi alţii din asprul Egilip

Şi din ostrovul Zachint şi din Samos, şi locuitorii

De pe uscat, de pe ţărmul de dincolo, de la ostroave,

Ei ascultau de Ulise, potriva lui Zeus la minte;

Douăsprezece corăbii aveau şi erau rumenite.

Toas al lui Andremon sub mână-i avea pe Etolii

Cei din Plevron, din Olenos, apoi din Pilene, din Halchis

Cel de la mare şi din Calidon de pe stâncile-nalte.

Nu mai trăiau acum fiii viteazului mare Oineus,

Nu mai trăia nici Oineus şi nici Meleagru bălanul,

De asta Etolii ca Domn îl aleseră acuma pe Toas.

El patruzeci de corăbii smolite aduse la Troia.

Idomeneus vestitul în suliţi mâna pe Cretanii

Cei din Gortina cea bine încinsă cu ziduri, din Cnosos

Şi din Miletos, din Lictos, din albul Licastos,

Din Rition şi din Festos, tihnite şi largi amândouă;

Şi-alţii din Creta, din mare ostrov cu oraşe cu o sută.72

Idomeneus, vestit la război, li-era căpitanul

Şi Merione, leit ucigaşul bărbaţilor, Ares.

Ei au venit aducând optzeci de smolite corăbii.

Iar Tlepolem Heraclidul, oşteanul puternic şi mare,

Nouă corăbii aduse cu oameni delii din ostrovul

Rodos, pe unde trăiau osebit locuind în ţinuturi Trei,

Ialisos şi Lindos şi albul Camiros. La dânşii

Comănduia Tlepolem, vestitul în lupta cu suliţi;

Tată Heracle i-a fost şi Astiohia mama, pe care

Tată-său o dobândi din Efira, la râul Seleis,

Când pustiau la cetăţi de oameni voinici apărate.

Cum a crescut Tlepolem la curtea cea bine-zidită

Numaidecât a răpus pe-al tatălui unchi după mamă,

Om cărunţit pe atunci, pe Licimniu, răsadul lui Ares.

Iute corăbii clădind şi-adunând şi mulţime de oameni,

El luă fuga pe mare, fiind în primejdie acolo;

Rudele-l ameninţau, Heraclizii, nepoţii şi fiii,

Şi, rătăcind, după multe necazuri, ajunse la Rodos,

Şi, cucerindu-l, îl dete la trei seminţii osebite

Scumpe lui Zeus, al lumii şi-al zeilor Domn.

Şi de-aceea Dumnezeieşti avuţii s-au tot revărsat peste dânşii.

Iar de la Sime veni în trei vase totuna de-nalte

Fiul Aglaii şi-al lui Haropos, Nireu domnitorul;

Dintre oştenii Danai veniţi cu Atrizii la Troia

Cel mai frumos era el după neîntrecutul Ahile,

Dar de putere lipsit şi urmat de oştire puţină.

Cei din Nisiros, din Casos, apoi din Crapatos, din Coos,

Unde domnea Evripil, din ostroavele zise Calidne

Fură sub doi căpitani, Fidip şi Antifos, feciorii

Craiului heraclean, seminţie slăvită, Tesalos;

Ei cu treizeci de corăbii veniră să lupte la Troia.

Locuitorii din Argos, ţinutul pelasgic, oştenii

Cei din Alope, din Alos şi cei din Trahina, din Ftia

Şi din Helada, din ţara femeilor mândre; bărbaţii

Căror Ahei le ziceau, Mirmidoni şi Elini deopotrivă -

Ei în cincizeci de corăbii aveau căpitan pe Ahile;

Dar îşi uitaseră acum de zingănul groaznic de arme

Nemaiavând pe niciunul în frunte să-i ducă-n bătaie.

Tot la corăbii mocnind şedea încă iutele Ahile

Plin de mânie că-i fuse răpită Briseis, femeia-i

Scumpă robită de el după multe trudiri la Lirnesos,

Când cele două cetăţi, Lirnesos şi Teba, luase

Şi ucisese pe Mines şi pe Epistrofos, feciorii

Meşteri în suliţi ai craiului Evenos Serepianul.

Zace de ciudă, dar el în curând o să fie-n picioare.

Cei din Pirasos, cetatea cu pajişti în floare, cu sfântă

Prejmuitur-a Demetrei, şi cei din Filache, din Iton,

Maică de turme, şi cei din Antron de la marginea mării

Şi din Pteleos, bogatu-n păşuni, ascultau de vultanul

Protesilau, dar el mort zăcea pe sub neagra ţărână

Şi cu obraji sfâşiaţi îi rămase nevasta-n Filache,

Casa lui neisprăvită, căci fuse ucis de săgeata

Unui Dardan pe când el sări din corabie-ntâiul

Între Aheii sosiţi pe malul troian. Şi măcar că

Oastea-i avea căpitan, ea tot mai tânjea după dânsul.

Doar o stoli la război răsadul lui Ares Podarches,

Al lui Ificlos, fecior din Filache, bogatul în turme,

Frate mai tânăr de ani al lui Protesilaos voinicul,

Nu şi mai bun ca oştean; de-aceea şi oastea-i de-a pururi

Jalnic ofta după el, deşi avea cine s-o mâne.

Ei au venit aducând patruzeci de smolite corăbii.

Locuitorii din Fera, de-aproape de lacul Boibeic,

Cei din Glafira, din Boibe, din dalbul Iolcos, în unspre

Zece corăbii veniră şi-n frunte-le aveau pe Eumelos

Care-avea tată pe-Admet şi mamă pe-Alcesta slăvita, 73

Cea mai frumoasă din fetele craiului nobil Pelias.

Cei din Metona şi cei din oraşul vecin Taumachia,

Din Melibea şi din Olizon de prin ţara stâncoasă

Fură conduşi de arcaşul dibaci Filoctet, care aduse

Şapte corăbii la fel, cu cincizeci de vâslaşi fiecare,

Bine cu arcul deprinşi a se bate vârtos.

Dar de patimi Greu suferind, Filoctet rămase în Lemnos ostrovul, 74

Unde-l lăsară Aheii muncit de-o amarnică rană:

Fuse doar el mursicat de un şarpe hain, şi de-aceea

Stete pe-acolo gemând; dar fost-a menit ca Danaii

De la corăbii curând să-şi aducă aminte de dânsul.

Oastea-i ofta după el, deşi avea cine s-o mâne;

O întocmise Medon, copilul din flori al femeii

Rena născut cu Oileus cel pustiitor de oraşe.

Locuitorii din Trica şi cei din Itome stâncoasa

Şi din Ehalia cea cârmuită de craiul Evritos,

Fură porniţi la război de meşterii vraci ai oştirii,

Cei din Asclepiu născuţi amândoi, Podalir şi Mahaon.

Dânşii aduseră-n Troia treizeci de scobite corăbii.

Cei din Ormeniu apoi, din Iperia, unde-i fântâna,

Cei din Asteriu şi cei din Titanos cu creştete albe

Domn au avut pe fălosul bărbat Evripilos, feciorul

Lui Evemon, care aduse cu el patruzeci de corăbii.

Cei din Argisa, pe urmă, şi cei din oraşul Girtona,

Cei din Elona, din Orta, din Oloosona cea albă

Merg la război sub oşteanul luptaci Polipete, feciorul

Lui Piritous, al cărui părinte fu veşnicul Zeus.

Pe Polipete-l născu Hipodamia mândra, vestita,

Când Piritous bătu pe Centauri, păroasele fiare,

Şi-i izgoni de pe muntele lor Pelion spre ţinutul

Eticienilor; nu era singur, ci cu-al lui Coronos

Fiu, Leonteu Chenianul, răsadul lui Ares.

Iar Polipete aduse cu el patruzeci de corăbii.

Vase-a mânat douăzeci şi două din Chifos Guneus

Şi l-au urmat Enienii precum şi Perebii războinici

Cei dimprejurul Dodonei, din ţara cu iernile grele75

Şi din olatul pe unde e râul plăcut Titaresiu,

Care-şi-ndrumă-n Peneus frumos curgătoarele-i unde,

Nu şi-le-amestecă însă de loc cu-a lui apă argintie,

Doar pe deasupra de tot se scurge smolit ca uleiul,

Pentru că-i braţul lui Stix, grozavul şuvoi al jurării.76

Peste Magneţi era Domn Protoos Tendredonianul.

Ei de la râul Peneus veniră şi din pădurosul

Plai Pelion; îi ducea la bătaie Protoos cel iute,

Care adusese cu el patruzeci de cernite corăbii.

Iată ce mulţi la corăbii erau căpitanii şi craii.77

Muză, mai spune-mi tu care din toate şi toţi fu mai vrednic

Fie oştean ori sirep în tabăra lui Agamemnon?

Feretiades Eumelos avut-a, mânate de dânsul,

Cele mai aprige iepe, ca paseri de repezi la fugă,

Toate de-o vârstă, totuna la păr şi totuna de-nalte,

Doar le păscuse-n Pereia el însuşi arcaşul Apolon.

Iepe au fost ele amândouă, dar spaimă stârneau în războaie.

Aias Telemonianul era mai viteaz decât alţii

Cât a mocnit de mânie, departe de tabără, Ahile,

Care fu cel mai viteaz şi avea telegarii de frunte.

Dar la corăbii acum stătea la o parte Ahile

Tare-nciudat pe Atrid Agamemnon, păstorul oştirii.

Cetele lui de voinici petreceau pe la marginea mării,

Unii cu discul zvârlind şi alţii cu lancea, cu arcul;

Iar telegarii stăteau pe la carele lor fiecare

Şi la trifoi hrăpăiau şi la ţelini crescute prin smârcuri.

Carele bine-nvelite stau trase-n domneştile corturi.

Dornici de-al lor căpitan, în pogheazuri umblau

Mirmidonii Unde şi unde prin tabără, neluând parte la luptă.

Armia-n urmă porni ca pârjol ce-ar aprinde pământul;

Duduie câmpul şi geme la fel ca în vremea când Zeus

Fulgerătorul răzbubuie muntele Arima, în jurul

Lui Tifoeus, pe unde se zice că-i iasma culcată; 78

Astfel la mersul oştirii gemea sub picioare pământul

Greu duduind, aşa iute cu toţii dau zor pe câmpie.

Vinteşa Iris trimisă-n solie din partea lui Zeus

Iute la Troia veni să aducă o jalnică veste.

Tineri Troieni şi bătrâni la porţile craiului Priam

Stau adunaţi în sobor şi sfaturi ţineau între dânşii.

Zâna fugace, oprindu-se aproape. – ncepu a le spune.

Ea semăna la vorbire cu fiul lui Priam, Polites,

Care-n iuţeală-ncrezut, pândea ca o strajă pe culmea

Unei înalte movile, mormântul lui moş Esiete,

Gata să afle când da-vor Aheii năvală spre dânşii.

Astfel la chip prefăcută, da veste lui Priam zeiţa:

„Taică, tu stai la taifas şi înşiri la poveşti ca în vremea

Când era pace şi nu ştii că straşnic încins e războiul.

Fost-am adese de faţă la lupte de oameni războinici;

Oaste mai mare, mai vajnică n-am pomenit eu ca asta.

Tocmai ca frunza de mulţi, ca nisipul pe marginea mării,

Şesul străbat şi tot vin să se bată cu noi spre cetate.

De-asta te sfătuiesc mai cu seamă pe tine, o Hector,

Ai tu în marea cetate a lui Priam destule ajutoare,

Oameni cu grai felurit din neamuri şi ţări osebite;

Fieştecare fruntaş să dea semn la supuşi şi să-i ducă

Drept la război, întocmindu-şi pe oamenii săi fiecare.”

Zise, iar Hector îndată-nţelese că-i graiul zeiţei,

Sfatul încheie pe loc şi aleargă cu toţii la arme,

Poarta deschid pe de-a-ntregul şi ies năvălind cu duiumul

Valmeş pedeştri, călări, şi larma şi zarva-i nespusă.

S-află-naintea cetăţii un deal, pe câmpie departe,

Drept-răsărit şi umblat în tot chipul de-o parte şi alta;

Oamenii-l cheamă Batia, iar zeii Mormântul Mirinei,

Sprintena fată amazoană. Acolo pe-aproape-n şiraguri79

Se înglotiră Troienii şi armia lor de-ajutoare.

Peste Troieni era Domn al lui Priam fecior, încoifatul

Hector, oşteanul măreţ. Subt el se oştiră bărbaţii

Cei mai viteji şi mai mulţi şi gata la luptă din suliţi.

Iar pe Dardani îi ducea căpitanul războinic Eneas, 80

Al lui Anhise fecior şi al dalbei zeiţe Afrodita,

Zâna unindu-se-n văile Idei cu el, muritorul.

Nu era singur Eneas, ci cu Arheloh şi Acamas.

Antenorizii, voinicii destoinici în orişice luptă.

Cei din Zeleia, oraş de la poalele Capului Idei,

Oameni cuprinşi care beau din apa cernită Esepos

Fură conduşi ca Troieni de Pandaros, al lui Licaon

Fiu arătos, dăruit cu arcul de însuşi Apolon.

Cei din oraşul Adrastia şi din Apesos precum şi

Din Pitiea şi din răsărita Terea, cu toţii

Fură sub cârma lui Amfios şi-a lui Adrast, care avură

Tată pe craiul Merop din oraşul Percote, prorocul

Neîntrecut, care oprea pe feciori de-a porni la războiul

Mistuitor de vieţi; dar n-au vrut s-audă voinicii,

Ademeniţi ei fiind de zânele negre-ale morţii.

Cei din Percote pe urmă, din jurul lui Practiu, din Sestos

Şi din Abidos, precum şi din falnic-Arisba, stătură

Sub ascultarea lui Asios Hirtacianul, alesul

Cap de războinici purtat de roibii cei mari şi sălbatici;

El din oraşul Arisba veni, de la râul Seleis.

Iar Hipotoos ducea la bătaie Pelasgi de tot felul,

Vrednici în lupta cu lănci, din ţara mănoas-a Larisei.

Şi ca tovarăş avea pe ortacul lui Ares, Pilaios.

Ei erau fiii lui Letos, fecior lui Teutamos Pelasgul.

Pirus viteazul apoi şi Acamas conduse pe Tracii,

Numai pe care-i împrejmuie iutele-n val Helespontul;

Pe suliţaşii Ciconi sub poruncă-i avea Eufemos,

Al lui Trezenos fecior, nepotul măritului Cheas.

Iar pe arcaşii Peoni îi duse la Troia Pirehmes

Din Amidon de departe venind, de la Axios, râul81

Lat-curgător şi cu apele cele mai mândre din lume.

Armia de Paflagoni o ducea Pilemenes bărbatul,

Din a Eneţilor ţară ce creşte catârii sălbatici;

Locuitori din Chitoros alături cu cei din Sesamos,

Care pe mal la Parteniu zidiseră case vestite;

Din Egialos, din Cromna şi din Eritinele-nalte.

e Alizoni îi mânau la război Epistrofos şi Odiu;

Ei de departe veneau, din Aliba, de unde-i argintul. 82

Hromis avea sub poruncă pe Mizi, şi Enom ghicitorul,

Care, cu toate ghicirile-i, nu fu să scape de moarte,

L-a toropit Eacidul Ahile-n Scamandru, prin sorbul

Râului, unde viteazul pe-atâţia Troieni mai ucise.

Forchis şi-Ascaniu, un zeu în făptură, duceau de departe,

Chiar din Ascania, pe Frigienii cei gata de harţă.

Mestles era, şi Antifos, în capul Meonilor, fiii

Lui Talemenes voinicul şi-ai zânei din lacul Gigaia;

Ei porunceau la Meoni, la cei de sub muntele Tmolos.

Nastes mâna la încaier pe Carii de limbă străină, 83

Care-n Milet locuiau şi pe muntele Ftiri pădurosul

Şi pe la râul Meandru şi sus pe-nălţimi la Micale.

Nastes pe ei i-aducea la război şi Anfimahos, feciorii

Lui Nomion, o mândreţe amândoi, mai ales Amfimahos,

Care cu aur gătit ca o fată la luptă purcese,

Prostul; dar nu l-a ferit avuţia de jalnică moarte.

El a căzut mai la urmă strivit de şoimanul Ahile,

Care-a prădat de pe el şi toată podoaba-i de aur.

Pe Licieni îi mânară Sarpedon şi Glaucos alesul, 84

Din depărtare, din Licia, unde se-nvolbură Xantos.