4. Dialogul Dumnezeu-Mephistopheles
Faust este prezentat, este adus în discuție de Mephistopheles. Ce spune Mephistopheles? Ceilalți au lăudat făptura aceasta a universului, unul vorbind despre soare, celălalt despre pământ, dar stabilind la sfârșit o concluzie, anume:
Der Anblick gibt den Engeln Stärke,
Da keiner dich ergründen mag,
Und alle deine hohen Werke
Sind herrlich wie am ersten Tag.
Vasăzică, „Tot ce ai făcut tu este măreț, este tot așa de dumnezeiesc ca în prima zi în care le-ai făcut“. Și acum vine Mephistopheles, care nu mai laudă, ci spune:
Verzeih, ich kann nicht hohe Worte machen,
Und wenn mich auch der ganze Kreis verhöhnt;
Mein Pathos brächte dich gewiß zum Lachen,
Hättst du dir nicht das Lachen abgewöhnt.
Von Sonn- und Welten weiß ich nichts zu sagen,
Ich sehe nur, wie sich die Menschen plagen.
„Puteți să vă bateți joc de mine, dar eu nu pot să-mi umplu gura cu laude. Dacă eu, Mephistopheles, m-aș fi apucat să laud ce ai făcut tu, cu siguranță că ai pufni de râs, dacă nu te-ai fi dezobișnuit de așa ceva. Ce se petrece prin stele și prin soare, nu știu. Eu știu un singur lucru: cum se chinuiesc oamenii pe pământ“.
Der kleine Gott der Welt bleibt stets von gleichem Schlag,
Und ist so wunderlich als wie am ersten Tag
„Micul dumnezeu al lumii (omul) rămâne tot așa cum a fost el din prima zi.“ Și acum, iarăși, ceva foarte interesant:
Ein wenig besser würd er leben,
Hättst du ihm nicht den Schein des Himmelslichts gegeben;
„Ar fi trăit el mai bine dacă nu i-ai fi dat un fel de părere, iluzia luminii cerești“, adică rațiunea. Dacă omul n-ar fi avut rațiune, ar fi trăit poate mai bine decât o face acum.
Er nennt-s Vernunft und braucht-s allein,
Nur tierischer als jedes Tier zu sein.
Nemulțumit de ce se petrece pe pământ, Dumnezeu îl întreabă: „Altceva nu mai ai de spus? De câte ori vii aci, nu faci decât să ocărăști și să acuzi. Nimic din ceea ce se întâmplă pe pământ nu este bun pentru dumneata?“ Și atunci Mephistopheles care, vedeți, este ceva mai om decât diavolul nostru, răspunde:
Nein Herr! ich find es dort, wie immer, herzlich schlecht.
Die Menschen dauern mich in ihren Jammertagen,
Ich mag sogar die armen selbst nicht plagen.
„Așa de rău îmi pare de ei, așa se chinuiesc oamenii, bieții oameni, pe pământ, încât nici nu-mi mai arde să-i chinuiesc.“
Și acum, lovitura. Dumnezeu întreabă: „Dar nu cunoști pe Faust?“. Foarte bine, oamenii sunt așa răi cum sunt, dar pe Faust nu-l cunoști? Este unul care este altfel decât ei.
Kennst du den Faust?
Mephistopheles:
Den Doktor?
DER HERR:
Meinen Knecht!
Mephistopheles:
Fürwahr! er dient Euch auf besondre Weise.
Nicht irdisch ist des Toren Trank noch Speise.
Ihn treibt die Gärung in die Ferne,
Er ist sich seiner Tollheit halb bewußt;
Vom Himmel fordert er die schönsten Sterne
Und von der Erde jede höchste Lust,
Und alle Näh und alle Ferne
Befriedigt nicht die tiefbewegte Brust.
„Da, îl cunosc, dar îți slujește cam în felul lui. Ce mănâncă și ce bea el nu este pământean. Frământarea îl poartă, îl mână, îl gonește înspre depărtări nepământești și, ceva mai mult, este aproape conștient de nebunia lui, adică este un om mai răsărit, în adevăr, peste ceilalți. Este conștient, dar este conștient de ce? Este nebun.“ Și adaugă aci: „Cere cerului cele mai frumoase stele și pământului cea mai înaltă bucurie, iar orice depărtări și orice apropieri, adică tot ce este departe și tot ce este aproape nu-l satisface, nu-l liniștește. Pieptul lui, care este veșnic zbuciumat, nu este satisfăcut de nimic“.
Să ne oprim deocamdată aci. Vasăzică, în fața spectacolului despre care vorbeam adineauri, soarele și pământul, întuneric și lumină, în acest spectacol este plasat dintr-o dată Faust. Și cum este înfățișat el? Diavolul, Mephistopheles, negațiunea, vine în fața lui Dumnezeu și îi spune: „Lasă să te laude ceilalți, eu nu pot să te laud. Eu tot ce pot să-ți spun este că oamenii se chinuiesc, sunt tot amărâți, trăiesc în așa hal, încât mi-e groază să-i mai chinuiesc“. Atunci Dumnezeu îi zice: „Bine, da, cei mai mulți așa sunt, dar pe Faust nu-l cunoști?“. Deci, un exemplar ales din ceilalți oameni. „În adevăr, oamenii sunt așa cum zici tu, dar există Faust.“ Cum este Faust? Și răspunde imediat Mephistopheles: „Da, îl cunosc, este un om mai răsărit decât ceilalți, dar și el este tot întins în toate părțile: când umblă după stele, când umblă după bucuriile pământului, când umblă după bucuriile spiritului. El însuși, care este cel mai bun dintre supușii tăi, este frământat de lumină și întuneric, el însuși trece printre nebuni și se uită la stele“.
Dumnezeu ascultă, și ce răspunde?
Wenn er mir auch nur verworren dient,
So werd ich ihn bald in die Klarheit führen.
„Recunosc, Faust este slujitorul meu, dar este cam confuz.“ Vasăzică, Dumnezeu însuși recunoaște faptul acesta precis pe care l-a spus diavolul, că Faust este întins între păcat și între mântuire, și Dumnezeu zice: „Da, ți-o conced, este confuz, este întins între păcat și mântuire“. Ce însemnează? Asupra faptului acestuia sunt de acord diavolul și Dumnezeu, că Faust se leagănă mereu între rău și bine.
După cum vedeți, se verifică prin acest dialog între Mephistopheles și Dumnezeu afirmația de adineauri că întuneric și lumină însemnează tocmai cei doi poli între care balansează întreaga viață pământească. Dacă n-ar fi așa, atunci Dumnezeu n-ar fi putut să spună, aci că este cam confuz, cam amestecat, cam zăpăcit, felul în care îl slujește Faust. Deci Mephistopheles afirmase că este rău pe pământ și că toți oamenii sunt nebuni. Thoren însemnează mai mult decât „nebun“, însemnează „un nebun prost“. Când a fost vorba de a pune în încurcătură pe Mephistopheles, Dumnezeu i-a opus pe Faust, dar chiar și asupra acestuia trebuie să cadă de acord cu Mephistopheles, că și acest Faust se balansează între bine și rău.
Dar aci iarăși începe un lucru interesant. Prin urmare, diavolul și Dumnezeu au aceeași părere despre Faust, îl cunosc amândoi bine și recunosc că nu este un tip ferm. Ce concluzie trage de aci Mephistopheles, ce concluzie trage de aci Dumnezeu? Mephistopheles zice pur și simplu: „Umblă după bine și cade în rău, și nu se poate debarasa de rațiune“. Vasăzică, este continuu muncit și nu ajunge la nici un rezultat. Prin urmare, pretinde Mephistopheles, „viața de pe pământ este un chin, pentru că este o continuă balansare între bine și rău, din care omul nu poate să iasă în nici un fel, și nu iese nici Faust, care este cel mai bun. Viața, ceea ce a creat Dumnezeu, este un iad, în care oamenii cei mai buni sunt munciți de problema binelui și a răului, pe care nu o pot rezolva, pe care nu o rezolvă de fapt“.
La acestea, răspunde Dumnezeu:
Wenn er mir auch nur verworren dient,
So werd ich ihn bald in die Klarheit führen.
Weiß doch der Gärtner, wenn das Bäumchen grünt,
Das Blüt und Frucht die künft-gen Jahre zieren.
„Chiar dacă acest Faust îmi slujește ceva cam confuz, cam neclar, eu știu ce trebuie să fac: îl voi duce de mână și-l voi conduce la lumină, că știe grădinarul că atunci când copacul înverzește, în curând o să poarte roade“.
