2. Ființa ca subiect

Domnilor, tot ceea ce este ceva este o ființă. Ce însemnează ceva, ce însemnează — sau, cum să vă spun eu, în sfârșit — un ceva care împlinește anumite funcțiuni; astfel că, de câte ori mă aflu în prezența unui anumit fel de întâmplări, eu trebuie să spun că există un ceva.

Ceva este, în înțelesul cel mai larg, un subiect. Ceva există, ceva este, se poate vorbi despre ceva, atunci când acest ceva suportă altceva.

Ceva însemnează suport, însemnează subiect. Nu există propriu-zis ceva, pur și simplu — noi vorbim de ceva pe cale abstractă —, dar ceva pur și simplu nu există. Există diverse cevauri, și așa ca suporturi.

Ființa însemnează, în înțelesul cel mai larg, subiect. Dar ce însemnează subiect? Subiect însemnează ceva care stă sub altceva, ceva la care altceva se raportează.

D-voastră știți că există subiect de experiență, există subiect gramatical, există și alt fel de subiecte (vom vedea mai târziu).

Cevaul acesta se poate identifica cu subiectul gramatical? Păi, d-voastră știți că în istoria filosofiei încercarea aceasta s-a făcut, a făcut-o cel puțin Leibniz. Ceva mai mult, Leibniz definește chiar substanța, pornind de la forma gramaticală a judecății. Dar substanța nu este numaidecât ceva. Substanța este ceva, dar ceva care se identifică cu substanța. Ceva poate să fie substanță, după cum poate fi accident. Și, mai mult când acest ceva poate să existe sau poate să nu existe. Dar un lucru care nu există, însemnează că nu există pur și simplu? Ceva care nu există, nu cade în nici un fel de sub posibilității noastre? Da. De îndată ce despre ceva care nu există eu pot să afirm că nu exiști însemnează că totuși există într-un oarecare fel pentru mine, de îndată ce eu fac afirmații asupra lui. Nu se poate face nici un fel de afirmație asupra a ceva care nu există. Când eu spun, de pildă: Nu există un balaur cu șapte capete, asta însemnează că nu există în realitate un balaur cu șapte capete, dar nu că un balaur cu șapte capete n-ar avea nici un fel de ființă. Nu. Are, într-un fel, o ființă acest balaur cu șapte capete, de vreme ce eu spun despre el că nu există.

Vasăzică, vedeți d-voastră, ființa în genere, ființa ca atare, este, ca să zic așa, nu definită, dar în sfârșit, încercuită oarecum prin faptul că asupra acestui ceva eu pot să fac afirmații.

A face afirmații asupra unei ființe este numai un fel de a fi al unei ființe, pentru că un fel de a fi al unei ființe este acela de a suferi ceva, de a suferi ceva în afară de mine. De pildă, când eu pun, să zicem, plumb topit pe mâna unui om, mâna aceasta a omului suportă. Ceva, se întâmplă ceva cu ea, mâna asta simte o senzație de durere, s-a întâmplat ceva în afara ei. Când eu fac o afirmație asupra unui altceva oarecare, se întâmplă iarăși ceva cu altceva. Numai că, evident, se întâmplă diverse lucruri când eu nu întrebuințez limbajul substanțialist metafizic. Când eu am o judecată în fața mea și judecata aceasta are un subiect — pentru că d-voastră știți că există și judecăți fără subiect —, subiectul acesta este ceva, el este o ființă, reprezintă un fel de a fi, dar el nu epuizează propriu-zis toate felurile de a fi.