3. Obiect și cunoaștere

Îl cunosc, sau nu-l cunosc, asta este altceva. El începe să existe drept cunoștință din momentul în care îl cunosc; dar munte, cal, zăpadă ș.a.m.d. sunt existențe — hai să zic — în sine. În sine, în înțelesul de independent de mine însumi; independent de mine ca existență cunoscătoare, nu independent de mine ca ființă care face și ea ceva.

Vedeți, când un om ia un băț, îl ascute la cap și-l întrebuințează ca suliță, face ceva, inventează ceva. Acest ceva este, iarăși, o realitate, un obiect, o ființă.

Este o invenție omenească, sigur că da, dar nu o invenție a omului ca ființă cunoscătoare, ci o invenție a omului ca om, pur și simplu. Nu tot așa este, de pildă, când eu fac un metru și încep să măsor cu metrul acesta. Eu iarăși inventez ceva, inventez ceva deosebit de alte obiecte de măsurat. Dar tot așa de deosebit este acest metru și de conceptul de care vorbeam adineaori.

Când eu fac un triunghi, construiesc un triunghi, triunghiul acesta este și el deosebit de conceptul de triunghi. Conceptul de triunghi este o invenție a subiectului care cunoaște; triunghiul este o invenție a omului. Triunghiul este o invenție de aceeași natură cu sulița sau cu metrul de care vorbeam.

Vasăzică, vedeți, categoria aceasta de concepte-subiecte ale propozițiilor sunt existențe care mi se datoresc mie ca subiect, în funcțiunea mea de cunoscător, ca subiect cunoscător, și deosebite, prin urmare, de celelalte invenții ale mele, care pot să fie, cum este triunghiul, un obiect ideal, sau, cum este sulița aceea, un obiect de altă natură decât cel ideal.

Evident, problema aceasta a obiectelor ideale comportă și ea anumite precizări și discuții. Dar, grosso modo pentru început, ceea ce ne interesează pe noi astăzi despre ființa aceasta a conceptului, este suficient să înțelegeți că acest concept nu numai că nu are istorie, dar el nu există decât întru atât întrucât există o ființă cunoscătoare. Vasăzică, când eu vorbesc de un obiect oarecare, de masă, de munte ș.a.m.d., eu pot să spun: toate obiectele acestea care există în afară de mine și independent de mine, care pot să fie pentru mine obiecte de cunoaștere, pot să presupun că toate acestea nu sunt decât transformări, că sub toate aceste obiecte există ceva permanent, iar toate aceste obiecte nu sunt decât forme ale acestei permanențe. Pot să spun aceasta. Pot să spun, cu alte cuvinte, că există o substanță. Nu pot să spun însă că există o substanță sub subiectele acestea de natură logică.

Substanța aceasta trebuie înlăturată din capul locului. În această clasificare a diverselor ființe nu se poate vorbi de o substanță logică.

Cu această afirmație noi vrem să punem o altă problemă.