5. Direcția timpului

Întotdeauna când este vorba de timp, este vorba și de direcție. Evident, această direcție poate fi de mai multe feluri. Direcția este nu numai în timp ci și în spațiu. De pildă, vectorul este o durată oarecare, dar se mai adaugă încă ceva: direcția.

Ei bine, în momentul în care a intrat în joc ideea de moment, parcă se introduce în experiența noastră ceva nou. Ce însemnează „între“? „Între“ însemnează că există un „înainte“ și un „după“, după care, spațial vorbind — eu am aici o linie și două puncte și, între cele două puncte, un al treilea punct. Eu pot să spun că punctul acesta este înainte de cel de la mijloc, iar celălalt este după el. Adică, în momentul în care am introdus ideea de direcție, am introdus ideea de generare.

Ce însemnează „înainte“? și „după“? Însemnează: plec dintr-un loc și ajung în alt loc. Dar eu nu pot spune că am o direcție în spațiu, pentru că spațiul există pur și simplu odată. Asta însemnează simultaneitate. Dar pentru ca, într-adevăr, spațiul prin simultaneitatea lui să definească și direcția, ar trebui ca spațiul să se definească prin el însuși.

Noi o să vedem rândul viitor, când vom vorbi despre spațiu, dacă el este într-adevăr o realitate autonomă sau nu.