De la „Sămănătorul” la noul stat românesc

Atitudinea protestatară și surprinderea manifestată de partidele politice față de puternica mișcare de opinie publică împotriva regimului partidelor, dovedesc o dată mai mult, dacă mai era nevoie, totala lipsă de înțelegere a oamenilor vechiului regim, față de transformările spiritului public și de noua problematică a statului.

Dacă acceptăm premisa — pe care o socotim astăzi suficient fundată — că criza partidelor politice nu este, într-un fel, decât reflexul imediat al crizei statului, atunci militanții regimului partidelor vor fi obligați să recunoască deschis, că „lupta” care se dă astăzi, nu e decât punctul de ajungere al unui întreg proces de transformare spirituală, inițiat cam acum treizeci de ani; și anume de d. Iorga, prin „Sămănătorul”.

Statul „modern”, statul liberal, statul partidelor politice, a avut, de sigur, și anterior rezistențe de întâmpinat. Ele porneau, pe deoparte, din lagărul conservator care nu urmărea însă decât menținerea unor anumite privilegii și a unei situațiuni de fapt care nu mai putea ține piept curgerii vremii; pe de alta, din lagărul culturalilor cari își dădeau seama că ritmul și cadrele în care se desfășoară viața statului nostru duceau în chip fatal la sugrumarea spiritualității.

Unii și alții, conservatori și junimiști, nu aduceau cu ei însă un program pozitiv de guvernare și nici un principiu creator pe a cărui desfășurare să se poată construi un stat. Acțiunea ziaristică a lui Eminescu, singurul om public care, în această perioadă a gândit organic — și încă și el numai timid —, a rămas izolată; cu atât mai mult cu cât nici nu a ajuns la o formulă matură de expresivitate.

Primul deci, care a isbutit să arunce fundamentele adevăratei civilizații românești a fost profesorul Iorga, și anume în acțiunea întreprinsă la „Sămănătorul”. Meseria, temperamentul și structura lui spirituală îl indicau de altfel. Și astfel am aflat că statul românesc și civilizația românească nu se pot ridica decât pe autohtonism, adică pe punerea în valoare a specificului românesc, și nu au decât un isvor de alimentare — clasa țărănească.

Mișcarea dela „Sămănătorul” a deviat însă. Trecută în mâinile „poporaniștilor” dela Iași, ea a luat forma hibridă a unui țărănism încadrat în formele democrației contractuale apusene, cu puternice reflexe din lumea materialismului istoric.

Iar partidul țărănesc, început în 1918-19 sub cele mai bune auspicii, a degenerat și el prin imixtiunea lipsită de înțelegere a patru elemente de falsificare:

1. social-democratismul saint-simonian al d-lui dr. Lupu,

2. liberalismul de metodă materialist istorică, a d-lui Madgearu,

3. poporanismul chaotic ruso-german al d-lui Stere, și

4. juridicismul și legalismul josefinian, de cea mai artificială și mai pură „Aufklärungsphilosophie”, a d-lui Maniu.

Era însă imposibil ca marele adevăr fixat și formulat de d. Iorga să nu rodească. Neutralizat, prin accidentele mai sus amintite, în planul realizăriior practice, el a fost cu atât mai activ în mișcarea ideilor. Aci se încadrează:

1. lupta în potriva spiritului și mentalității liberale — care e un fapt permanent în istoria României moderne, dar care s-a adâncit și sistematizat sensibil după răsboiu;

2. noua mișcare ortodoxă care în fond nu este decât o reacțiune împotriva spiritului secular înstăpănit în metafizică și al cărui punct de ajungere trebue să fie — mână-n mână, de altfel, cu neo-scolastica — neutralizarea spiritului protestant al renașterei pe care s-a construit civilizația actuală europeană și — artificial — cea românească;

3. necesitatea de a se ajunge la manifestări de artă și cultură specifice, formulată — în chip ceva cam… programatic și normativ, e drept — prin autohtonism.

Începută pe baze modeste și insuficient de eficace, dar cu remarcabilă preciziune programatică în 1919 la „Ideea Europeană”, această mișcare spirituală și-a găsit expresiunea statornică și sigură în două organe de publicitate: „Gândirea” și „Cuvântul”. Revista internațională de sinteză ortodoxă „Logos”, care a trebuit să-și suspende apariția după două numere, foarte impunătoare de altfel, se încadrează tot aci.

Mișcarea aceasta însemnează o nouă formulă: și anume formula generației noastre. Nu am inventat-o noi. Ea se ridică în chip necesar din structura noastră și își cere, împotriva tuturor întârziaților, realizarea. Că această realizare va trebui să se răsfrângă în chip imediat și asupra așezării statului, de asta nu se mai poate îndoi nimeni.

Cel dintâiu care a intuit-o și a formulat-o — noi nu suntem decât glossatori! — a fost Neculai Iorga. El ne-a definit generația, el ne-a precizat drumurile. De aceea, ori pe unde ne-am afla alături de el sau… împotriva lui, noi, generația răsboiului, căreia îi cade în sarcină crearea noului stat românesc, suntem PROMOȚIA ISTORICĂ NECULAI IORGA.

Ce reprezintăm? PRIMATUL SPIRITUALULUI. Mai exact: depășirea „economicului” prin „spiritual”.

…Iar celor cari s-ar întreba dacă a sosit vremea acestor realizări, le vom aminti că în fruntea țării stă astăzi Regele Carol al II-lea, al cărui program de tinerețe a fost CULTURALIZAREA. Adică programul generației noastre. Asta dă de gândit și celor mai înțepeniți, nu?

13 August 1930.