„Nu ești om politic”

O nouă tactică a fost adoptată în lumea noastră politică, față de precipitarea evenimentelor, care amenință cu exproprierea pe „oamenii noștri de stat” de până acum. Ea se aplică celor cari s-au hotărît să pășască la o prefacere radicală, și urmărește demonetizarea lor; nu ca program, — ci doar ca… ministeriabilitate. „Ce vrea, în definitiv X sau Y? Reducerea cuponului? Restabilizare? Simplificarea aparatului de stat? Schimbarea așezării generale a așezării economiei noastre? Are dreptate. Parcă noi nu gândim la fel? Dar, vezi, nu e om politic. Astea nu se spun. Se prepară în secret. Și se fac. Când le vine timpul!”

Tactica asta ar fi de admirat. Dacă nu te-ar prididi desgustul. „Are dreptate” și „gândim la fel”! De când, mă rog? Anul trecut, cam pe vremea asta, adică mai exact prin August, am scris noi pentru prima oară aci că, în situația în care ne aflăm, nu mai putem plăti cuponul. Vă aduceți aminte ce a fost? Săptămâni de zile a durat haiul și larma. Trebuia să se dovedească lumii că noi suntem niște desperați, nebuni și iresponsabili. Cari nu posedăm a. b. c.-ul finanțelor și politicei. Și dacă credeți că se prefăceau numai, vă înșelați. Bieții oameni, toți cu mușiță pe creer — cum bine vă puturăți da seama de atunci —, erau sinceri. Vă întreb astăzi, — care este omul politic „responsabil” care să nu se gândească, și să nu spună, că e nevoie să începem cât mai neîntârziat tratative pentru reducerea cuponului?

Mă rog, ce s-a schimbat de atunci și până astăzi? Nimic. De atunci și până acum avem, față de obligațiile bugetare, un deficit de minimum opt miliarde. Deficit care în August trecut începuse deja să curgă. Intervenția pen- tru reducerea cuponului era, deci, în August trecut de imediată necesitate. Unde erau însă oamenii noștri de stat cu soluțiile lor? Poate știți dvs. Eu nu. Astăzi — da. Astăzi toți vor reducerea cuponului. Și o tratează chiar. Dar nedându-și seamă că, ceea ce anul trecut ar fi fost poate suficient, azi nu mai e decât o picătură de apă pe plita înroșită, o tratează timid (și până la sfârșit — luați, vă rog, notă — o vor strica).

Aș vrea să știu; să mi se spună și mie, ca să mă dumiresc — e mai la urma-urmelor și o faptă creștinească doară! — dece atitudinea „Cuvântului” era anul trecut lipsită de răspundere? Nu era soluția bună? Ba da, de îndată ce azi toți oamenii cu răspundere au adoptat-o. Nu era actuală? Ba da, de îndată ce azi statul are un gol de opt miliarde la încasări și nu mai poate plăti nici măcar lefurile și mor caii DE FOAME în grajdurile cazărmilor. Atunci?

Și cazul ăsta nu e unic. Mai de mult, a eșit d. Iunian cu o soluție a d-sale: restabilizarea. Nu știu dacă e cea mai bună. Noi, precum se știe, ne gândim la alta. Dar, incontestabil că restabilizarea e o soluție mare; și serioasă. Cum a fost primită? Ce s-a spus despre d. Iunian? Știți iarăș. Dar ce gândesc astăzi aceiași oameni „cu răspundere” despre restabilizare, — mai bine să nu mai spun. Căci nu le-ar fi moale anumitor „stabilizanți” dacă ar ști lumea la ce activitate se dedau dumnealor astăzi. Și cu toate acestea, pentru ei „Iunian are dreptate — dar nu e om politic; pentrucă… vorbește de restabilizare și cupon. Iar despre asta nu se poate vorbi! Nu trebue!”

Vai, biata lor șiretenie făcută ferfeniță și cârpită cu ață albă! De ce „nu e om politic” d. X sau Y — ați priceput. pentru că s-ar putea ca evenimentele să impună politica a cărui purtător de cuvânt s-a făcut el, și pentru că s-ar putea ca opinia publică să-l împingă pe el la locul de realizare a acestei politici. Și vedeți, asta nu se poate. Politică economică și financiară nu au dreptul să facă în țara rumânească de cât anumiți specialiști, oameni de meserie, cari știu ce este aia ban, credit, bir și împrumut. Și mai ales cari au relațiuni. Mai ales. D-l X sau Y nu ei au văzut întâiu real că… au vorbit. Și pe urmă, pentru că nu sunt specialiști. Că totuș d. X sau Y și nu ei au văzut întâiu realitățile, că ei nu le-ar fi văzut de cât dacă li le arătau alții, — asta se pare că nu are nici o importanță. Luăm programul — și gata!

Gata? Ei, nu. Și nu numai pentru că ar fi imoral. Asta, precum se știe… nu are în politică nici o importanță. Nu, pentru alte motive; mai obiective decât atât. În politică, o idee crește cu un om. Ea nu e, ca în medicină, o doctorie care se poate administra uneori în chip mecanic, fie și de un agent sanitar. O idee, o soluție politică se impune dintr-un anumit complex de condițiuni, obiective, de sigur; dar nu e posibilă decât printr-o sinteză personală. Așa — încât cel care o are cel dintâiu, cel care o vede, este și cel mai indicat să o realizeze. Politica e viață; și în politică soluțiile nu se învață; se găsesc. Cine nu e în stare să le găsească, ci numai așteaptă să i le spună alții, pentru că el să și le însușască de bine de rău, învățându-le, acela nu e om politic; ci cel mult un funcționar. pentru că nu are simțul vieții, și nici putința de contact cu ea.

Este bine să fie spuse și lucrurile astea. Nu de alta, dar s-ar putea, vedeți, să vină și vremea socotelilor. Noi, o experiență am făcut. Nu era oare „conversiunea” o soluție mare, radicală? Și ce s-a ales din ea? Nimic. Pentru că cei cari o realizează nu au înțeles nimic din ea. Nu a crescut în ei. Nu i-am putut vedea rădăcinile — și, deci, nici prevedea cum va trebui să crească. Așa a fost omorîtă conversiunea; pentru că nu a fost gândită unitar, până la sfârșit. Voiți acum să procedați la fel cu celelalte soluțiuni radicale pe care le prindeți din vânt, după ureche dar cu care nu aveți nici un fel de legătură organică?

Luați seama, s-ar putea să nu vă… lase lumea!

2 Octombrie 1932.