Sfârșit de an

Preocupările sintetice sunt din ce în ce mai rare în politica rumânească. Oamenii cari cer pentru ei roluri de mâna întâi în viața publică fac, în generalitatea cazurilor, o politică de combinațiuni; cari când nu sunt personale sunt numai de douăzeci și patru de ore, — iar când nu sunt de douăzeci și patru de ore sunt numai personale.

Poate că e mai bine așa. Căci intervenția unei voinți în cursul evenimentelor, intervenție care caracterizează în primul rând acțiunea politică, nu poate fi cu adevărat fecundă decât atunci când această voință nu are pretenția să creeze istorie, ci numai să o înlesnească, subordonându-se în chip inteligent desfășurării firești a lucrurilor. Umilitatea asta este însă așa de rară la oamenii politici, încât mai că nu am cunoscut dela răsboiu încoace o acțiune care să fie determinată de altceva decât de resorturi subiective și personale. Așa că, trebue să considerăm ca un adevărat noroc faptul că lipsește spiritul de generalizare și de sinteză. Viața noastră publică nu ar fi decât mai falsificată încă. Așa, putem să nădăjduim că peste eforturile efemere ale micilor ambiții, istoria se face singură. Cu alte cuvinte: dacă nenorocul nostru e că nu a apărut încă în viața politică de după răsboiu o mare personalitate înțelegătoare și eficace în gest, — apoi norocul nostru e că nu a apărut nici o mare și puternică ambiție inteligentă și ca atare primejdioasă. Ambiții sunt destule. Ambiții puternice însă, nici una.

Anul politic pe care îl încheiăm astăzi este o tristă ilustrare a acestor considerațiuni. E anul acțiunii confuze prin excelență. Confuză, această acțiune nu în integralitatea ei, ci în resorturile subiective, ale oamenilor politici cari au fost la lucru. Anul acesta se poate caracteriza ca cel al reacțiunii. În adevăr, două erau problemele cari dominau viața noastră publică: a) în ordinea militant politică, crearea unor organisme vii și eficace, cari să se înstăpânească în chip firesc la conducerea treburilor publice; b) în ordinea de guvernare, orientarea din ce în ce mai precisă și mai hotărîtă în spre o politică radicală de realități. Ce s-a obținut?

ad a): procesul de destrămare al actualelor partide politice și precizarea unor noui centre de polarizare, sâmbure al viitoarelor partide — acelea în adevăr vii și eficace — a fost oarecum oprit, prin introducerea arbitrară a unui antiferment. Fenomenul acesta s-a întâmplat cam la începutul toamnei, și pentru ca incapacitatea de înțelegere a oamenilor noștri politici să fie peremtoriu dovedită, anume într-un moment în care fenomenul nouei polarizări era de domeniul celei mai apropiate înfăptuiri. (Trebue să recunoaștem că dușmanii nouei ordini politice, cei cari luptă împotriva unei reașezări firești, au fost mai îndemânatici și mai tari decât partizanii naturali ai regrupării a căror categorică înfrângere se datorește în primul rând lipsei de orizont politic a d-lui Mihalache). În momentul de față victoria e necontestat de partea vechilor așezări politice. (Intervenția d-lui Titulescu în politica internă nu schimbă cu nimic această realitate).

ad b): orientării înspre o politică radicală i s-a opus, după căderea guvernului Iorga-Argetoianu, o viguroasă contraofensivă a spiritului capitalist-burghez. Campania împotriva bolșevismului economic, așa de artificială, în contra firii și fără sens, nu a fost de fapt decât un fenomen anex și lipsit de importanță politică; adevărata ofensivă fiind purtată de fostul ministru de finanțe d. Mironescu, sprijinit de Banca Națională și ajutat, întâmplător, de faimoasa hotărîre a Casației în chestiunea conversiunii. Trebue să stabilim totuș că odată cu instalarea guvernului Maniu contraofensiva aceasta a slăbit în chip sensibil. Dacă nu în formă, actualul ministru de finanțe continuând a tuna împotriva „defetiștilor”, — cel puțin în fond, măsurile și legiuirile ministrului de justiție; devenit centrul marei politici financiare a guvernului, accentuând necesitatea unei adaptări la realități.

Dacă însă în ordinea politică, supusă inițiativelor individuale, anul 1932 a fost anul contraofensivei reacționare, nu e mai puțin adevărat că în ordinea istorică, a marilor întâmplări firești independente de biata noastră viață omenească, lucrurile și-au urmat cursul lor normal, tocmai acela pe care îl indicăm noi constant în această foaie de mai bine de trei ani.

Victoria partidelor vechi nu a fost o victorie efectivă, aceste organisme neisbutind, de fapt, să oprească înlăuntrul lor procesul de destrămare astăzi mai înaintat ca oricând,

iar contraofensiva capitalist-burgheză nu și-a atins decât în chip cu totul trecător țelurile, fenomenul de orientare înspre o politică radicală fiind în acest moment într-o evidentă fază de generalizare.

Prognosticuri pentru 1933? Nici unul. O dorință numai: ca politica să se pună de acord cu istoria; pentru a asigura cu un ceas mai devreme refacerea noastră; sau pentru a se evita sguduiri prea mari. Știut fiind că nimic nu poate întoarce istoria din curgerea ei.

1 Ianuarie 1933.