Secretul… profesional al cumințeniei

Dacă noi am cunoaște situația financiară a fiecăruia din oamenii politici cari ne conduc, poate că am fi în stare să indicăm mai dinainte cu precizie linia evenimentelor. Veți fi fost întotdeauna surprinși că în politică nu mai lucrează, uneori, nici chiar adevărurile cele mai evidente. Dar ați uitat, și de aci surprinderea, să vă gândiți că aceste evidențe apar contrariu intereselor de moment ale conducătorilor noștri.

Suntem, toți, victimele unei concepțiuni eroice și catastrofale a istoriei. Ne închipuim, anume, că pentru oamenii politici există realități și probleme obiective, către care se îndreaptă și după care se diriguește efortul lor creator. Nu e, totuș, așa. Dreptatea lui Pascal, în această privință, trece chiar dincolo de afacerea cu nasul Cleopatrei. Istoria e făcută din bucăți și din lucruri mărunte. Istoria cea făcută de oameni; cea pe care-și închipue oamenii că o fac. Cealaltă — se face ea singură. Cea adevărată. E drept. Dar oamenii se ațin pe la periferia întâmplărilor și se amestecă în ele cu pretenția de a le conduce. De condus, e sigur că nu le pot conduce. Le-ar putea totuș promova. Dacă ar ști să le urmărească, să le înțeleagă și să se pună în slujba lor. Asta însă e greu. pentru că nu pot judeca liber și nu pot vedea drept — mai exact: nu poate vedea, pur și simplu — decât cel care nu e încătușat de nici un fel de prejudecată. Și sunt două, cel puțin două beteșuguri ale oamenilor politici, cari le falsifică vederea și stau, ca atare, la originea tuturor turburărilor și necazurilor: spiritul de conducere și spiritul de posesiune; ambiția de a domina și dorința de a poseda.

Nu vedeți? Noi am întreprins o lucrare de înțelegere a realităților prin care trecem. O lucrare făcută cu toată buna credință de care suntem capabili și cu toată inteligența — multă, puțină — câtă neîa dat-o Dumnezeu. Este o operație, astăzi, absolut necesară. Pe care noi credem că o putem face mai ușor decât alții… pentru simplul motiv că nu o facem pentru noi. Ce am urmări, mă rog, Situații? Știe toată lumea că „situații” ni se tot oferă de trei ani, într-una, — și nu le acceptăm. Și ce ne-ar întuneca independența de judecată? „Averea” noastră? Poate afla toată lumea că toți redactorii și colaboratorii „Cuvântului” sunt gata să cedeze în bloc averea și datoriile lor — din țară și… străinătate, sub ori ce formă ar fi — contra sumei de una sută lei hârtie! Deci, — nu avem prejudecăți. Și la adăpostul acestei lipse de ambiții sau de avere — care nu e numai o realitate, ci și un sistem, și va dăinui, deci, ca atare — încercăm să judecăm situația.

Ni se răspunde, vai!, ni se răspunde! La început, când ceteam replicele, făceam ochii mari: mai rar atâta prostie, înfruntare a bunului simț, rea credință, desconsiderare a realităților, lipsă de legătură logică. Pe urmă, însă, am început să pricepem. Și cine pricepe multe — iartă multe. Și de atunci ne amuzăm. De câte ori ne mai iese în cale vreun preopinent, și mai ales unul din acei preopinenți „cuminți” și „cu simțul răspunderii”, cum se ivesc din ce în ce mai mulți astăzi, pe măsură ce se agravează situația și apar ca mai necesare schimbări radicale, noi încercăm să descoperim în scrisul lui… ce-l doare. Distracție în adevăr captivantă, cum rare îți mai îngăduiesc necazurile zilelor de azi. Poți astfel, cu un nu prea mare efort, să știi, după atitudinea luată de diverșii publiciști sau oameni politici, cine are depozite în străinătate (și unde anume) și cine nu; cine are datorii — și în ce fel de monedă; cine vrea să parvină — și prin cine anume; și așa mai departe. V-ați închipuit dvs. că există la noi partide politice — unul cel puțin — care s-a declarat ferm pentru etalonul aur în nădejdea că reprezentanții mondiali ai acestei politici îl va promova în încercarea de a veni la putere? Și totuș așa este. Un „șef” va pleca în curând peste graniță, ca să „perfecteze” acordul. Și pe urmă… va veni la putere. Îl va aduce profesiunea lui de credință — credința lui față de aur. Să nu râzi.

Și, la drept vorbind, nu știm dacă e chiar așa de râs. Noi o să isprăvim prin a ne cunoaște toți preopinenții și a-i cataloga: Dar ce a câștigat din asta politica și țara rumânească? Nimic.

Nimic, pentru că nimic nu se va schimba. Fie care epocă își trimite exponenții ei în politică. Și exponenții de azi sunt cei ai unei clase care posedă. Care posedă și — natural — nu se lasă deposedată. Ați voi poate ca politica de azi să fie făcută de reprezentanții realităților de mâine? Asta e imposibil. Nu s-a întâmplat nici odată în istorie, — nu se va întâmpla nici acum.

Noi spunem, însemnând aci, lucrurile astea, doar ca o explicație; ca să înțeleagă, cei cari ne urmăresc, de ce această categorică deosebire între noi și preopinenții noștri; de ce întâmplările, totuș, ne dau nouă dreptate și nu lor; și de ce nu luăm parte activă și directă în politica țării. Sunt lucruri, cari ori cât de intime și personale ar fi trebuesc totuș spuse. Stăm în fața publicului — care are dreptul să ne ceară socoteală pentru tot ceeace facem și nu facem. Ne executăm deci, răspunzând, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme am fost întrebați; și încă stăruitor.

Iată.

11 Octombrie 1931.