…Și despre spiritele negative

Iată-mă, în sfârșit, trădat de mine însu-mi. Descoperit. Și arătat, prin chiar greșala mea lumii, gol, așa cum sunt. Distrugător. Spirit negativ. Că am spus-o doar eu însu-mi, mai ieri, în „Cuvântul": nu s-a distrus încă destul în țara rumânească, pentru ca să se poată în adevăr clădi. Va să zică, sunt în adevăr, ceea ce de mult bănuiau unii, un negativ, bolnav de furia distrugerii. Așa îmi scrie cineva de aci din București, care mi-a făcut cinstea să mă cetească și-și ia osteneala să mă pună la perete.

Și asta e bună. Numai că argumentarea preopinentului meu nu mă convinge. Dacă ar fi să fie vorba de mine, nu aș avea, chiar așa neconvins, nimic de obiectat. Dar eu am pus o problemă; de interes general; de a cărei rezolvare atârnă, după adânca mea convingere, rodnicia și sănătatea viitoarei desfășurări a istoriei noastre. Deci nu e vorba dacă eu sunt un spirit negativ sau nu. Căci ce importanță are asta; ce sunt eu și cum sunt eu, față de toate întâmplările la cari suntem martori, atunci când nu suntem chiar actori. Întrebarea e alta: constatarea mea, e fundată sau nu? Este această operă de distrugere de care vorbesc necesară sau primejdioasă? Aci trebue ținută discuția, dacă e vorba să scriem pentru oameni sau pentru viața publică. Chestiunile de persoane nu mă interesează, — nici chiar când e vorba de mine.

Iar problema generală stă așa: eu nu am pus chestiunea distrugerii pentru distrugere; asta ar fi nihilism — sau cum s-ar spune, nebunie curată. Eu am spus că elementele vii ale realităților rumânești sunt înăbușite sub un întreg aparat artificial de rutină, de prejudecăți și de falsă arhitectonică statală; — de putregaiul sufletesc al clasei conducătoare în viața publică să nu mai vorbim. Iar ceea ce am propus eu, este elementar; e ceea ce face grădinarul, când taie buruiana rea din jurul firului prețios ieșit din sămânța cea bună.

Elementar, dar nu tot așa de simplu. Căci în viața noastră de stat, așa cum e ea astăzi promovată de așezările care o definesc și îi canalizează forțele, a crescut prea multă balărie și aproape că s-a închircit colțul ierbii celei bune; dacă nu cumva se va și fi altoit neghina în grâu. De nepricepuți. Sau de răi.

Așa că, vedeți, trebue distrus. Pentru ca să nu îngrășăm cu eforturile noastre tocmai iarba rea. Vreți un exemplu? Iată unul dintr-o mie: politica noastră culturală, față de minorități… Ea a fost întotdeauna proastă. Și atunci când o făcea d. dr. Angelescu, omul care își închipuia că poate desnaționaliza toate minoritățile (și dacă ar fi putut — vă închipuiți ce procopseală: să creezi bastarzi!) și mai târziu când au făcut-o ardelenii, cari aveau dureri mari, ale trecutului, de răsbunat. Dar iată, a venit guvernul actual, care vrea să facă una mai bună. Să ni se îngăduie: e prea bună. Guvernul stă pe punctul de vedere — principial perfect just — că nu trebue să se facă confuzie între cultură și cetățenie. Că un ungur, deci, poate fi perfect ungur, și în acelaș timp perfect cetățean român. Așa e. Suntem de aceeaș părere. Am și spus-o. Poate să fie, dar nu e.

Politica guvernului în materie de cultură minoritară ar fi deci excelentă atunci când toată lumea ar gândi cum trebue să gândească — și cum gândește guvernul de fapt — numai că minoritarii, să zicem de pildă unguri, gândesc încă iredent. Și atunci nu e politica guvernului plină de riscuri?

Să distrugem deci, — înainte de a clădi. Să distrugem: tot ce împiedecă desfășurarea sănătoasă a vieții adevărate. Obicinuința, lene de gândire; și mai ales actualul aparat de stat care consfințește starea de lucruri de astăzi; și o consolidează. Știu că asta sperie. Schimbări au fost prea multe la noi, și dacă se cere ceva, apoi asta e azi stabilizare. Da; numai că schimbări s-au făcut în persoane și în beneficiari; Și noi cerem — cu ce justificări, se vede — schimbarea de sistem.

Se poate realiza schimbarea aceasta de sistem fără distrugeri prealabile? Dacă da, — nu mai avem nici o pretenție. Să vină marii meșteri constructori, și să reclădească Statul ăsta care pârâie din toate încheieturile lui. Dar dacă nu, atunci să nu se mai vorbeaseă de spirite negative și distrugătoare. Nu sunt negativi cei cari vor să deschidă drumurile vieții; ci din potrivă cei cari, din lene, obicinuință, frică, sau interese, încurajează, întrețin și consolidează o situație anormală; care dacă ar fi numai stearpă, nu ar înfățișa cel mai însemnat rău.

Asta e. Iar dacă e așa, vedeți că nu ne poate emoționa acuzația că am fi spirite negative.

7 August 1931