Un nou factor constituțional: …partidul

În cuvântarea de analiză a situației politice ținută la clubul național-țărănesc, cuvântare menită, probabil, a exprima punctul de vedere al acestui partid față de problemele momentului, d. Iuliu Maniu a emis, între altele, și o nouă teorie a partidelor. Și cu toate că sunt atâția „constituționaliști” astăzi cari și-au luat nobila însărcinare de a veghea la intangibilitatea constituției în spiritul și litera ei, această teorie a trecut neobservată. O vom releva, deci, noi.

D. Maniu spune: „Partidul nostru a fost tot timpul gelos de menținerea programului său politic, ca și drepturile constituționale ale națiunii (ah! gramatica d-lui Maniu!), dar și de DREPTUL SĂU de a fi consultat în privința persoanelor chemate să realizeze îmbunătățirea situației financiare”.

Iată, în adevăr, un fapt nou, pe care viața noastră constituțională nu l-a cunoscut încă: dreptul partidului de a fi consultat la constituirea unei liste ministeriale făcute în afară de partid. Adică, mai clar: Regele însărcinează pe o personalitate politică oarecare, cu formarea cabinetului. Ținând seamă de anumite considerațiuni de ordin technic, tactic și politic, acea personalitate își constitue o listă a cabinetului. Cunoscând spiritul și litera constituției, d-ta, eu și altul ca noi, ne închipuiam că această listă e prezentată Suveranului și că, dacă ea găsește Înalta aprobare, guvernul e constituit, Nu? Nu. Căci, vedeți, mai e și d. Maniu. Care spune: pardon, eu nu am aprobat lista! Ați constituit-o? Foarte bine! Fiți buni, vă rog, și prezentați-o aci la aprobare. Căci partidul meu are dreptul de a fi consultat în privința persoanelor chemate să realizeze… etc., etc.!

Domnule cetitor, d-ta îți vei fi închipuind că eu glumesc. Că am luat un pasagiu izolat din discursul d-lui Maniu, că l-am sucit, l-am învârtit, l-am citat trunchiat și până la sfârșit am isbutit să scot din el declarațiuni aberative. D-ta crezi, adică, așa împăciuitor cetățean cum te afli, că d. Maniu face aci aluzie la practica constituțională următor căreia la o schimbare de regim Regele se consultă cu președinții Corpurilor legiuitoare și cu șefii de partide! Nu. Nu e vorba de asta. Consultarea la care te referi d-ta are cu totul un alt caracter. Ea poartă asupra situației politice în general, iar indicațiile șefilor de partide se raportează la structura generală a viitorului cabinet; preciziunile se coboară cel mult până la persoana Președintelui de consiliu. Aci însă e vorba de altceva; de „DREPTUL” partidelor de a fi consultate în privința „PERSOANELOR” cari vor intra în cabinet. Și pentru ca asupra acestui lucru să nu mai fie nici o îndoială, d. Maniu aduce toate preciziunile necesare. În adevăr; făcând istoricul crizei ministeriale, șeful partidului național-țărănesc declară într-un loc în acelaș discurs: „Am fost apoi cercetat de d. Iorga, care mi-a sugerat ideea SĂ MĂ ÎNVOIESC la schimbarea listei ministeriale, PREZENTATE DE D. TITULESCU ȘI APROBATĂ DE MINE în prezența d-lor Mihalache și Madgearu. N-am putut satisface această dorință…” etc.

E clar, nu? D. Titulescu a prezentat o listă ministerială. Cui? Evident, Suveranului. Lista aceasta fusese însă aprobată deja de d. Maniu. S-au cerut, totuși, așa reiese din text, anumite modificări. D. Titulescu a consimțit se pare. Dar, probabil, asta nu era deajuns: trebuia să se învoiască… și d. Maniu. Cum însă d. Maniu nu a putut „satisface această dorință”, guvernul Titulescu nu s-a mai constituit. Vasăzică, nu am exagerat nimic: ca să se constitue un guvern în țara românească, nu e suficient ca Regele să însărcineze pe cineva cu constituirea guvernului și să-i accepte lista pe care acesta ar prezenta-o; nu; ci, mai e nevoie și de aprobarea partidului național-țărănesc. Iar aprobarea aceasta nu e o necesitate de fapt, cum din nefericire era, pe vremuri, necesitate de fapt în asemenea împrejurări, părerea lui Ion Brătianu. Ci aprobarea aceasta e un drept!

Nu știu dacă, din expunerea mea, reiese în deajuns caracterul aberativ al acestor pretențiuni. Vom observa însă că prin aceste „principii” d. Maniu încearcă o restrângere a puterilor regale. Nu era de ajuns deci că — după părerea parlamentariștilor noștri, părere a cărei îndreptățire am văzut-o! — dreptul Regelui de a numi pe miniștri Săi era cenzurat de parlament! Nu. Mai era nevoie de o cenzură; și d. Maniu a găsit-o: a partidului (d-sale)!

Desigur că între toate atentatele la deplinătatea funcțiunilor Coroanei, acesta e cel mai aberativ. D. Maniu, superarbitru al actelor de inițiativă regală! Îți stă mintea în loc!

În aceste împrejurări repet însă întrebarea: intenția d-lui Iorga de a restitui Coroanei drepturile cari i-au fost sustrase, nu e, în asemenea condițiuni, prima îndatorire a ceasului de față?

7 Mai 1931