FASCISM ȘI FRANCMASONERIE

Pe editorialul nostru de ieri Pamfil Șeicaru a pus problema raporturilor dintre Biserica Verde și Fascism, înfățișând ultimile frământări din Italia ca un atac în stil mare întreprins de spiritul egalitar și laicisant împotriva noului regim roman, creștin și diferențiat.

Tema e vastă și comportă explicațiuni. Mai ales pentru țara noastră, în care francmasoneria, inexistentă prin împrejurările speciale în care ne-am desvoltat, este mai degrabă motiv de curiozitate a spiritelor semi-docte amatoare de inițieri sensaționale, sau obiect de glumă a unor sceptici cari nu se pot entusiasma de o mișcare secretă, ce stă în toate formele posibile, sub controlul statornic al siguranței generale.

Baza ideologică a francmasoneriei este „religiunea naturală”, sau dacă vreți, religiunea științifică; adică religia curățită de toate elementele ei mistice, supranaturale, divine, transformată într-un sistem de morală terestră, în care principiul fundamental este: iubește pe aproapele tău.

Precum se vede, nimic sensațional, nimic nou și nimic primejdios. Până aci. Numai că, după cum biserica creștină este o organizație militantă cu acțiune directă asupra publicului, tot astfel această nouă religie, care în fapt numai religie nu e, a sfârșit prin a se organiza ca o unitate de luptă. Nu însă pentru a câștiga de partea ei cât mai mulți adepți, ci pentru a distruge organizația oarecum „concurentă”, deși de mai veche existență, a bisericii.

Dar biserica nu este — mai ales în apus — o asociațiune cu program și statute, inventată de un ideolog, fie el chiar și de geniu; ci un organism puternic ancorat în structura spirituală a țărilor respective, formulând o disciplină individuală și politică, ridicată din însăș natura intimă culturii. Distrugerea bisericei nu se poate face, în asemenea împrejurări, decât prin subminarea substratului spiritual corespunzător, și nu prin atacarea de front a însăș instituției. Să recunoaștem că problema e primejdios de bine pusă; iar metoda de lucru excelentă.

* * *

Dacă, urmărind lucrurile în ultimele lor resorturi, înțelegem că francmasoneria este expresiunea religioasă a filozofiei iluminării ajunsă la formularea definitivă în veacul al XVIII, putem să ne dăm seama că ea e corelată cu democrația, cu pozitivismul și cu protestantismul. Este însă constatat, pentru motive ce nu urmează a fi expuse aci, că formele protestante de gândire și de acțiune nu au putut pătrunde în țări de mentalitate ortodoxă. Aceasta explică într-un fel de ce francmasoneria nu s-a putut împământeni la noi.

Mai este însă un al doilea fapt. La noi biserica nu a fost nici când un element activ în treburile politice; organizația erarhică religioasă nu s-a amestecat direct în conducerea țării, iar motivul religios nu a fost în viața publică destul de diferențiat, pentru ca să apară tinerilor noștri jacobinizanți ca un obiectiv precis de combatere. De aceea organizațiile francmasone au fost la noi în țară considerate ca inutile. Și probă că e așa, e faptul că începuturile democrației românești, așa numiții „cârvunari”, având să lupte cu biserica noastră, greacă pe acele vremuri și destul de aprinsă în apărarea pozițiilor ei materiale, — au stat sub egida francmasoneriei. A fost însă numai un episod. În general întinderea spiritului democratic nu a întâmpinat rezistența disciplinei bisericești, și ca atare „biserica verde” nu a fost chemată să-și dea contribuția.

Nu tot așa în apus. Acolo organizațiile francmasonice sunt formidabile. Ele impun aparatului de conducere a unui stat o sub structură secretă, cu planuri de lucru nemărturisite, și isbutesc adesea să facă valabilă ierarhia lor înaintea ierarhiei oficiale. Pentru a sensibiliza aceste afirmații: gândiți-vă că există cazuri în justiție sau în armată, când un superior trebue să cedeze unui subaltern, pentru că acesta din urmă are în „lojă” un rang mai înalt; și gândiți-vă că nu arare ori lojile acestea sunt active, pentru a înțelege ce poate realiza o asemenea disciplină într-o organizație cu ramificări mondiale.

Se afirmă acum că cea mai strașnică opoziție dusă împotriva fascismului pornește din lagărul francmason. Nimic mai plausibil decât aceasta. Fascism și francmasonerie sunt două concepții fundamental opuse. Ele trebue să vină în conflict. Atacul l-a început Mussolini, care mai acum trei ani a desființat asociațiile secrete. Biserica Verde pășește probabil astăzi la contraatac.

Cine va învinge nu e prea greu de prevăzut. Dacă democrația, pozitivismul, protestantismul, raționalismul știentist sunt astăzi în lichidare, — poate avea oare francmasoneria alte perspective?

Soarta ei este pecetluită.

13 Noiembrie 1926.