MAREA

La Balcic harnicul profesor Moșescu se trudește, deocamdată prin înființarea unei universități de vară — să intereseze atenția opiniei publice, pentru acest oraș, capitală a Coastei de Argint.

Problema se ține pentru moment numai în cadrul unor interese și necesități de orizont local; dar nu se poate ea oare lărgi? Există o problemă, părăsită din necunoaștere a Balcicului; dar nu există și o problemă a mării? Cine dintre conducătorii acestei țări poate pretinde că a fost preocupat de ea?

Lucrul e și explicabil. De când ne-am constituit ca stat modern, noi am avut o politică națională mai mult de „bogdaprosti”. Actul nostru politic de naștere a fost milogit de fugarii dela 1848 pe la porțile tuturor oamenilor mari — mai adesea oficiali — ai Europei apusene. De aceea noi nici nu ne-am exercitat ochiul pentru a prinde problemele cari depășesc situația noastră de pupili. O țară cât Italia ca întindere, și de atâtea ori mai bogată natural de cât aceasta, judecă astăzi, la zece ani după războiu, exact după aceleaș proporții reduse din 1916. Statul român nu are conștiința însemnătății lui în noua configurație a Europei centrale; iar, ca urmare, gândul fiecărui cetățean e lipsit de îndrăzneala rodnică a acestei conștiințe.

Iată de ce nu ne preocupă problema mării. Numai conceperea ei, și cere atâtea lucruri! Mai întâiu perspective largi istoric-sociale; și mai pe urmă o mândră independență de judecată. Stăpânim un țărm de mare de jumătate de veac. Ce am făcut ca să-l legăm de viața noastră și de țara noastră? Dintre toate provizoratele în care regimul politic ține statul românesc, acesta e cel mai penibil.

Nu ne ridicăm pretențiile până la vremea în care Marea Neagră era un „lac moldovenesc”, — dar credem că un stat cu 17 milioane de oameni își poate pune, pentru conștiința publică, problema drepturilor și îndatoririlor lui asupra celui mai scurt drum la Indii, și la isvoarele de petrol europene și asiatice (căci asta va fi situația la deschiderea canalului Rin-Dunăre).

Noi totuși nu am întreprins nimic pentru siguranța noastră în Marea Neagră. Toată coasta e deschisă celor dintâi năvălitori. Puterea noastră încetează dincoace de linia apelor teritoriale; la țărm chiar. Suntem săraci, desigur! Dar unde este alianța politică în stare să ne asigure folosința mării? Putința unei asemenea alianțe există; s-a gândit cineva la ea?

Unde stă pricina acestei indiferențe? Într-o lipsă de perspectivă istorică, și într-o timiditate de judecată, — am spus-o. Ea stă și în altă parte. În incapacitatea noastră de a stăpâni inițiativa în legăturile cu lumea. Marea a fost în mâna noastră un instrument pasiv.

Problema mării este deci la noi una din fețele regimului de pasivitate națională în care trăim. Însemnătatea ei se va impune spiritului public numai când aceasta va avea prilejul s-o întrebuințeze. Ar fi calea normală. Căci după cum prin „mergerea la mare” noi am învățat să o prețuim sub aspectui estetic-sanitar, tot așa vom izbuti să o înțelegem și să ne-o însușim economic și politic atunci când puterile de expansiune ale nației își vor căuta drumurile de cea mai mare folosință.

Avem de aface propriu zis cu o problemă de integrare națională. Noi nu ne-am luat în stăpânire încă țara, după cum nu ne-am luat în stăpânire istoria. Istoria trăește în noi numai în forma retorică a ei.

„Era nobil omul, când era român” după cum organizmul noului stat românesc nu există în conștiința noastră decât în formula sforăită și de prost gust „România Mare”.

O cunoaștere a lor, o iubire a lor, o folosire a lor în toate resursele pe cari această istorie și geografie ni le pot oferi, lipsește cu totul.

Și iată acum, de la Balcic, ridicându-se, mai mult întâmplător, chemarea către cunoașterea și iubirea mării; a mării care trelue să fie și a noastră. Nu suntem originali, de sigur; au făcut-o înaintea noastră Bulgarii care se interesează de Varna lor mai mult de cât o facem noi pentru coasta noastră. Dar nici nu e nevoie să fim originali; ci mai ales temeinici. O cunoaștere a mării, de sigur. Dar o cunoaștere în așa fel, încât această mare să fie integrată nu numai în conștiința publică, ci mai ales în mecanismul noului stat românesc. Artiștii și poeții sunt buni, de sigur, ca propagandiști ai mării, mai folositori vor fi însă oamenii de știință, geografi, geologi, biologici și istorici și mai ales sociologii, economiștii și marii întreprinzători. Pe aceștia toți îi așteptăm la o acțiune de cucerire a mării.

Căci fără ei, totul nu va fi decât… literatură. De care suntem obosiți.

4 Septembrie 1926.