PERPESSICIUS 1)

Un pseudonim care nu e lipsit nici de căutare, nici de prețiozitate. Greu de pronunțat, — și mai cu seamă greu de înțeles. Evident, un compus ad-hoc al lui patior, a suferi. Perpessicius va fi deci, aproximativ, cel tăbăcit de suferință.

O bogată și foarte variată activitate în câmpul culturii; ceva cam împrăștiată uneori, silită să se acomodeze cu dificultăți grave ale vieții interioare. În fond, un sentimental; centrând nu numai toate impresiile, dar chiar întreagă activitatea cosmică asupra lui însuși; interpretând toată devenirea în funcție de el; nu sensul protagoreic al omului care e măsură tuturor lucrurilor, ci așezându-se pe el însuși ca țel al acestei deveniri. Temperament prin urmare eminamente liric. Dacă însă mai adăugăm: temperament fără violență activă, ci contemplativ, spirit analitic, înclinat spre pasivitate, cel tăbăcit de suferință devine cel ce se chinuește singur. Prin urmare: Perpessicius, desigur; dar și Heautoutimonoumenos (care amintește pe Baudelaire). Precizare care nu e lipsită de interes pentru înțelegerea poetului.

Căci toată subtilitatea de situații sufletești, bogăția nuanțelor și acuitatea de simțire care abundă în volumul „Scut și targă” sunt daruri ale unei precise și îndelungate îndeletniciri cu sine însuș; al unui proces de auto-analiză, caracteristică contemplativului. De aci și acțiunea de disociere a impresiilor, prezentă aproape pretutindeni în volum, ruperea echilibrului normal dintre esențial și accidental, și alunecarea cu accentul fundamental asupra amănuntului, care — deși împotriva bunei logice — printr-o meșteșugită și viguros susținută sensibilizare, ia adesea proporțiile unui simbol.

Culegerea aceasta de versuri se intitulează „Scut și targă” pentru că marea majoritate a poeziilor se grupează în jurul războiului. Dar spre deosebire de soldatul Panait S. Dumitru, ostaș hotărît și glorios mutilat din 1917, poetul Perpessicius a făcut războiul ca „lăturaș”. Catastrofa aceasta de proporții aproape cosmice, pe el îl interesează în amănunte mărunte și imediat concrete, așa cum se resfrâng ele în conștiința unui om obicinuit să ducă o viață de „unul singur”. Lipsește pathosul, grandiloquența, perspectivă vastă și generală. E par-că o voită reducere la scară a tuturor sentimentelor; iubirea se închircește în madrigal; durerea este numai ironie; mânia doar amărăciune; învăluite toate într-o largă atmosferă de milă, superioară înțelegere și …renunțare.

Mai este un aspect interesant al poeziei lui Perpessicius: predilecția ei pentru viața regională și anume iubire caldă, directă, necontrafăcută și neliterară pentru orașul Brăilei. Scriitorii noștri sunt în generalitatea lor abstracți. Înțelegerea lor pentru pitoresc și frumusețe locală e surprinzător de redusă. Saltul pe care individul îl face de la copilărie la maturitate, e, în țara noastră, analog cu saltul pe care l-am făcut înspre civilizație: aci am pierdut contactul cu istoria noastră, dincolo rupem legătura nu numai cu copilăria ci și cu locul natal. De aceea literatura noastră e așa de lipsită de concret și de actual; și mai departe, de aceea peisagiul nostru apare așa de rar în literatură.

Când Panait Istrati a înfățișat ceva din pitorescul Brăilei, a fost o generală mișcare de surprindere plăcută. Și totuși nu cred să fie brăilean adevărat pe care literatura lui Panait Istrati să-l fi surprins sau să-l fi satisfăcut. Incontestabil P. I. este un mare talent de povestitor.

Dar peisagiul lui este literaturizat, și încă inferior, prin introducerea unui element senzațional-haiducesc care contraface — uneori până la anulare — caracteristicul brăilean. Cine are toate datele ca să înțeleagă acest lucru esențial, va trebui să supună unei revizuiri — cel puțin în parte — renumele lui Panait Istrati. Căci nu se poate spune că marea lui calitate ar fi subiectul sau felul lui de povești, pe care l-aș numi „Einschachtelungssystem”: toate cafenelele portului Brăila de la Vadul Budurului până-n Cetățuia sunt doar pline de bătrâni care povestesc și astăzi, după acelaș sistem, lucruri mai interesante încă; Panait Istrati nu e din acest punct de vedere decât o ediție europenizată — deci pieptănată — a atâtor Barba Iani, Bara Spiro, Barba Vangheli, Căpitan Stavro și atâția alți căpitani… de barcă, de pe Dunăre.

Iată de ce mă gândesc că literatura noastră nici nu a atacat încă după cuviință tema Brăilei. Perpessicius o face: Mater Dolorosa: Ad provinciales, meum in Gretchen amorem, spernentes; Mirajul Planului orașului Brăila, ș. a. sunt evident numai indicațiuni; dar așa de prețioase, încât dacă am avea elemente cari să îngădue prognosticuri asupra calităților epice ale lui Perpessicius, am putea nădăjdui în el pe viitorul cântăreț al marei porți deschise la răsăritul turco-bizantin al țării.

Dacă nu m-aș teme că jignesc unele susceptibilități, poate chiar îndreptățite, aș spune că Perpessicius este cel mai cult dintre liricii noștri actuali. Nu în sensul unei culturi de sinteze și de idei generale; ci în acela al unei erudiții mărunte și aproape penibile, pe care, eu, cel puțin, m-am obicinuit s-o așez la baza adevăratei valorificări spirituale a vieții. Perpessicius este filolog, istoric literar, bibliograf și eminent latinizant în acelaș timp. O cunoaștere precisă și savantă a prozodiei și a metricei, îi îngăduie libertăți cari în alte împrejurări ar părea deconcertante. P. este un rafinat și un subtil; el nu se sfiește a întrebuința ritmurile cele mai îndrăznețe alături de cele de o banalitate aproape suburbană; pentru că nu îl teoretizează ritmul; pentru că îl cunoaște; pentru că îl știe pune în acord cu situațiile sufletești. Este o calitate rară; desigur nu de-adreptul trăită, — ci raționată. Dar totuși organic contopită. Asupra căreia trebuie să atragem atenția.

Perpessicius este un scriitor dintre cei mai cunoscuți. „Scut și targă” e totuși primul său „volum”; care nu face decât să accentueze profilul delicat, subtil, prețios și precis până la acuitate, pe care isbutisem să ni-l schițăm din activitatea disparată de până acum; cu impresia fundamentală că înainte de orice Perpessicius e poet.

18 Iunie 1926.

__________

1). Perpessicius, Scut și Targă, Poezii, Editura librară a Casei Școalelor, București, 1926.