TRADIȚIONALISM ȘI DEMOCRATIE

„Chemarea” Institutului Românesc al Acțiunii Naționale a sgândărit pretențiile de intelectualitate ale presei democratice. Domnii teoretizează. Deocamdată mai mult periferic. Le va veni — mâncând — pofta de a intra în miezul lucrurilor? Îi așteptăm.

Recunoaștem că discuția în generalități e mai comodă. Nu ai nici un control. De îndată ce generalizările le faci tu, ți le poți construi sau alege pe cele cari sunt mai potrivite țintei către care te îndrepți. Socoteală bună, de sigur, dar cu alții decât cu noi. Noi avem obiceiul să precizăm.

Două sunt afirmațiile fundamentale făcute de preopinenții noștri democratici:

intâiu că este imposibil a urca înapoi cursul vremii;

al doilea, că și democrația recunoaște o tradiție, dar numai pe aceea dela 1848.

Această din urmă afirmație este deadreptul deconcertantă. O tradiție care începe dela o dată fixă, ca simpla apariție a unui ziar, e o contradicție in adjecto. În esența tradiției stă perfecta continuitate în timp și lipsa de începuturi cari să se poată stabili pe calendar. Un început cu data fixă este o uzură în curgerea vremii, o așa numită soluție de continuitate, adică tocmai negarea acumulării neîntrerupte de experiență, caracteristică tradiționalismului. Tradiționalismul în felii — „pe asta o admit, pe astălalta n-o admit” — este o amuzantă invenție intelectuală, demnă de subtilitatea democrației de pe malurile Dâmboviței. Este totuși o surpriză. Căci, oricum, dar noi ne țineam preopinenții „în Sărindar”. Ei vor să ne încredințeze acum că sunt dela Chiajna. La urma urmelor singurul lucru pe care nu ți-l alegi sunt adversarii. O să ne învățăm deci și cu noua lor origine.

Cât despre introducerea în discuție a axiomei că anume nu se poate urca înapoi cursul vremii și reînvia timpurile de acum trei sute de ani, ea este cel puțin neîndemânatecă. Poate cineva afirma serios că noi am avea o astfel de pretenție? Am cerut noi un asemenea lucru? Ne credeți capabili de o asemenea ignoranță? Haide domnilor calpuzani intelectuali, pășiți înainte cu preciziunile.

Să ni se facă nouă lecții de ce însemnează istorie, e în orice caz înveselitor. Când însă această lecție ne e făcută de democrați, cari revendică pentru ei istoria, comicul desvălue deficiențe mai grave.

Și totuș vajnicii apărători ai „cetățenismului” sunt la noi progresiști cu toții; așa dintr-odată. Este iarăș o invenție românească. În altă parte democratismul nu cunoaște istoria. E și natural. Democrația este negarea tradiții și a eredității în genere; ea este atomizare, aritmetizarea societății, și ca atare anularea trecutului pur și simplu. Mai pretențios spus, mentalitatea democratică este ametafizică și ca atare ahistorică. Încercarea de a confisca pentru ea metoda istorică și mai ales viziunea istorică a lumii este o scandaloasă aberație intelectuală.

Nu, domnilor, tradiția, istoria, și ceeace ați vrea să numiți Dvs., progresul — un lucru pe care iarăș nu-l înțelegeți — astea toate cad în lotul nostru. Nu vă atingeți de ele, și mai ales nu vi le însușiți, că vă furați căciula singuri. Și iată, se apropie iarna.

Știu că prin Sărindarul democratic e rătăcit și un filozof. E timpul să fie scos dela naftalină, și pus să vă dea ceva elemente de discuție. Hotărât nu mai e vremea când numai reportagiile lui Nedelea trebuiau revăzute de un om cu carte. Acuma se cere acelaș lucru și pentru articolele de „teorie”.

Timpurile satului fără câini au dispărut și din presă. Deci înapoi la „Abâcâ…” Și mai ușor cu „discuțiunile”.

14 August 1926.