Cîmpulung

[...] Prin negura de întunerec a serii cu stele puține și pete groase de nori, înălțimile se prezăresc ca niște gheburi de cămilă, una după alta, mai mult goale sau presărate cu brazi. Pe vale, casele satului Prisaca, mărgenesc drumul, și vederea se coboară, fermecată, asupra șerpelui de oțel ce se ivește în vale și care e Moldova. Apoi nu mai sînt sate. Drumeții se întîmpină rar, în cara ce lunecă șterse, ca niște umbre. După vreun ceas numai, încep cele dintîi case ale Cîmpulungului, care se tot deșiră între muncelele cu brazi, lățos și nesfîrșit.

Nu sînt nici felinare în acest Cîmpulung vechi; femeile îmbrăcate ca la munte, pe cap cu ștergare albe de pînză de casă, oameni în sumane, cu pălării largi și vițele lungi de păr uns, nemțoaicele în haine de oraș merg pe dibuite sau se ajută cu felinare de mînă, ca în timpuri de tot vechi. Lumina făcliilor prohodului dumnezeiesc aprinde fereștile bisericii de lemn a lui Ioan Teodor-vodă Căliman, domn al Moldovei în 1758, născut în Cîmpulung, dintr-un orheian și o femeie de acestea cu catrință, cioareci și ștergar, femei puternice și suferitoare, dar fără frumuseța acelora de sus, de pe Moldovița. [...]