Spre Rădăuți

[...] Biserica cea veche a domnilor Moldovei arată să fi fost de lemn; pe mormintele lui Bogdan-vodă și ale urmașilor săi, nu s-a putut pune firește nici o piatră. Întemeind episcopia Rădăuților, Ștefan cel Mare a înțeles să-i dea și o biserică vrednică de noul vlădică. Biserica aceasta a fost croită în proporții de tot largi și are astăzi o formă ce nu-și găsește părechea aiurea. Prin ușa cu multe arcuri sfărîmate în cadrul ei se intră într-un pronaos, și de la acesta o altă, ușă, încunjurată cu linii de arc sfărîmat, duce la biserica însăși. Și pronaosul și naosul sînt împărțite în trei prin două șiruri de stîlpi greoi, făcuți din zid. E deci o biserică cu trei năvi, așa cum se mai întîlnește o alta la Argeș, în biserica domnească. Lumina pătrunde prin cîte cinci ferești de fiecare parte. Așa fiind, catapeteasma se întinde numai în parte înaintea altarului, sprijinindu-se la dreapta și la stînga pe două bucăți de zid.

Cîte cinci contraforturi de fiecare parte sprijină păreții. Turnul lipsește, dar în zid se făcu loc unei scări care duce la acoperiș. Clopotele atîrnă într-o clopotniță cu doua rînduri, ce se înalță la o parte.

În naos se întinde lîngă zidul din dreapta un șir de pietre frumos săpate pe care Ștefan puse să le facă în amintirea tuturor acelor înaintași și strămoși ai săi cari-și găsiră sau trebuiau să-și găsească odihna în Rădăuți. Pe rînd se cetește pe umeda piatră neagră, pătată de picurile de ceară și acoperită de un praf cleios, numele lui Bogdan, lui Lațco, lui Roman, tatăl lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan, fratele lui Roman și biruitor al ungurilor, lui Bogdan fratele lui Alexandru cel Bun, și al lui Bogdan, tatăl noului ctitor. Lîngă dînșii își aflară apoi locul rude domnești și fruntași ai țării din timpurile nouă. Dar gropnița domnilor era strămutată acum la Putna, mănăstirea cea nouă, și Ștefan plătea astfel mai mult o datorie de recunoștință față de trecut, împodobindu-l în clipa cînd îl părăsea.

Așa au trăit Rădăuții supt cîrja vlădicească, supt paza sfintelor morminte, pînă în vremea acelui Alexandru Lăpușneanu, care a urmat lui Rareș ca înnoitor și adăugitor al monumentelor Moldovei. Alexandru-vodă, tiran bisericos, cu frică de iad, și-a îndreptat luarea aminte și asupra bisericii din Rădăuți, și el i-a adaus un pridvor împodobit în față cu o frumoasă fereastă gotică, înflorită, și avînd pe laturi alte două ferești mici, deasupra ușilor împodobite ca din vechime. Tot supt dînsul, prin 1558, se făcu și zugrăveala cea nouă a păreților și chipurile ctitorilor, ce se văd încă la strane, în mîna dreaptă. Alexandru-vodă ține biserica în mînă, Ștefan se află lîngă dînsul, mai de o parte, și tînărul de lîngă el nu poate să fie decît Alexandru, fiul din flori al marelui voevod: el nu avusese ca mamă o doamnă, și de aceea nici un chip femeiesc nu se vede lîngă acestea ale voevozilor.

Toți poartă hainele lungi de brocard în flori de aur, dar ele nu pot fi privite cu deplină încredere, căci asupra lor ca și asupra chipurilor domnești a trecut penelul pictorilor mai tîrzii, care au dat lui Ștefan-vodă și Lăpușneanului bărbile lor ascuțite, despărțite-n două. [...]