Hațeg

Hațegul se vede acum prin ochiurile de arbori, la dreapta, sămănat într-o largă cîmpie pe care din toate părțile o în-cunjură munții. Spre el ne coborîm printre vii și căsuțe de munte, cu lungile coperișuri de șindilă neagră. Apoi, pe străzi foarte tinoase, tivite de la o vreme cu înguste trotuare de asfalt, vin case plăcute. [...]

O rază de soare mă deșteaptă în odaia de hotel, unde cu lumînarea aprinsă m-am păzit de locuitorii obișnuiți ai acestor încăperi. Este iarăși lumină în ceruri, unde vîntul de noapte a lucrat harnic mînînd norii strînși în valuri spre culmile muntelui. Acesta se descoperă pînă la acele vîrfuri încă îmbrobodite de o negură care plutește încet deasupra zăpezilor proaspete. E o adevărată primăvară, care va ținea numai o jumătate de zi, un zîmbet trecător înaintea morții care vine.

Acum văd mai bine piața, care e nouă, abia de cîteva zeci de ani, în vechiul tîrgușor românesc al căsuțelor de lemn înnegrit. [...]

Share on Twitter Share on Facebook