Da, mult mai bine ar fi fost

Să fi rămas în sat la noi,

De-ai fi avut și tu vreun rost,

De-am fi avut pămînt și boi.

Că sîntem nevoieși de tot,

Și ai frați mici, și sînteți mulți...

Muncesc din greu, fac tot ce pot

Și tot flămînzi, și tot desculți!

Tu ești mai mare, mai deștept —

Cînd oi muri, pe tine-i las,

Și multe de la tine-aștept:

Nădejdea-n tine mi-a rămas.

Noroc măcar dac-ai avea

Să dai de vreun stăpîn milos:

Să-mi scrii mereu, cît 'ei putea,

Că doar tu știi să scrii frumos!

Și-acuma — ochii să-i sărut:

Mergi sănătos și fii voinic!

Dar stai, o vorb-aș mai fi vrut,

O vorbă numai să-ți mai zic:

Tot ochii ăștia, amîndoi,

Așa frumoși, așa senini,

Să mi-i aduci tu înapoi,

Să nu-i uiți, dragă, prin străini...