Cu părul nins, cu ochii mici

Și calzi de duioșie,

Aieve parc-o văd aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,

Din zori și pînă-n seară;

Cu furca-n brîu, cu gîndul dus,

Era frumoasă de nespus

În portu-i de la țară...

Căta la noi așa de blînd,

Senină și tăcută;

Doar suspina din cînd în cînd

La amintirea vreunui gînd

Din viața ei trecută.

De cîte ori priveam la ea,

Cu dor mi-aduc aminte

Sfiala ce mă cuprindea

Asemuind-o-n mintea mea

Duminecii preasfinte...