Același loc iubit umbrești

Și-un colț de cer întreg cuprinzi,

Nuc falnic, strajă din povești,

Dasupra casei părintești

Aceleași crăngi întinzi...

De veacuri fruntea nu ți-o temi,

Ții piept cînd vin furtuni năval —

O, de-ai putea să mai rechemi

La poala ta și-acele vremi

De trai patriarhal!

Acel șirag de mîndre veri

De cari mi-aduc aminte-abea,

Asemeni unor dragi păreri

Ce-au legănat în mîngăieri

Copilăria mea...

O, de-ai putea să mai aduni

Alaiul de copii vioi

Ce-n horă se-nvîrteau nebuni

Și toamna făureau cununi

Din veștedele-ți foi!

Dar unde-s brudnicii ¹ copii
Și unde-s rîsetele lor?...
Potecile-au rămas pustii
Și-i năpădit de bălării
Pustiul din pridvor...

De mult s-au risipit și-acei

Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut

La sfaturi cu părinții mei,

Și frunza ce-o călcară ei

Țărînă s-a făcut!

Străjer măreț, mai ți-amintești?...

Tu singur, încă neînfrînt,

De-amar de ani adăpostești

Ruina casei părintești

Pe care azi o cînt!