Un haiduc trecea prin crîng,

Singur-singurel cu dorul,

Păsările ciripeau,

Vesel murmura izvorul.

Și mergînd așa, ca-n vis,

Mîndra-i vine-n gînd deodată,

Gîndu-i se preface-ncet

Într-o doină legănată.

Trece-așa, cîntînd, în sus

Și dispare la răscruce.

Dar izvorul murmurînd

Mai departe doina-i duce,

Pînă unde, sub stejar,

Se deșteaptă vînătorul,

El repetă fermecat

Doina ce-o cînta izvorul;

Echo ce dormea-n păduri

Îl aude și-i răspunde:

Și pe șuierul de vînt

Doina la păstor pătrunde.

El o zice din caval

Mai duios, cu jale multă,

Și cu ei o duc spre sat

Doi drumeți cari îl ascultă.

O-ntîlnesc niște feciori

Cînd se-ntorc de la fîneață,

Fetele torcînd la porți

Prind de veste și-o învață.

Și din gură-n gură-acum

Umblă doina cea pribeagă,

Iară azi o cîntă toți,

De răsună țara-ntreagă!