Jos, sub nucul uriaș,

Gruia adormise —

Doarme ca un copilaș

Legănat de vise.

Paloșu-i atîrnă-n cui,

Aninat de-o cracă;

Murgul paște-n voia lui,

De urît să-i treacă.

„Scoală, Gruio, drag copil,

Scoală, Gruio dragă!

Au nu vezi cum vin tiptil

Turcii și te leagă?

Turcii vin ș-aduc cu ei

Funii de mătase,

Funii răsucite-n trei

Și-mpletite-n șase...”

Bate vîntul cătinel,

Pletele-i mîngîie —

Turcii se-ngrozesc de el,

Strîng de căpătîie.

Bate vîntul mai avan,

Pletele-i zburlește;

Turcii plîng: „Aman! Aman!”

Gruia se trezește.

— Măi, dar greu ce-am fost dormit

Zice și se miră.

Ori păiangeni au venit

Și mă înveliră?

Ia să mișc puțin din mîni,

Poate m-oi desface —

Alelei, pui de păgîni,

Nu veniți încoace?...

Sar frînghiile în trei

Și plesnesc în șase,

Turcii fug ca vai de ei,

Fug cu moartea-n oase.

Saltă Gruia și — hai-hui! —

Sus pe cal s-aruncă,

Clocotă pe urma lui

Șapte văi și-o luncă.

Tropotă copitele,

Pulberea o scurmă —

Turcii-și pierd săritele,

Alungați din urmă.

Surpă Gruia schelele [1] ,

Coborînd la vale —

Turcii-și pierd giubelele

Și papucii-n cale.

Dunării fac turcii vad,

Trăsnet este Gruia.

Șapte popi la Țarigrad

Cîntă: „Aleluia!”.