O, scump prieten, mă gândesc la tine

Și-s ani de când ai fost uitării dat;

Nu știu de ce mereu în minte-mi vine

Surâsu-ți bun și-atâta de ciudat.

Și răsfoind azi răvășita-ți carte,

Mă năpădesc, făcându-mă să plâng,

Miresme dulci de flori și frunze moarte,

Parc-aș străbate într-un veșted crâng.

Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie

Pe lunca fermecatului Siret,

Și-aud cea de pe urmă poezie

Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet.

Prieten mort, ți-aduci aminte oare

De zilele seninei primăveri,

Când îndrăgeam un fluture, o floare,

Ca doi șăgalnici și naivi truveri?

Ori, rătăcind pe lună prin alee,

Visam la vreo domniță-ntr-un castel,

Balconu-mpodobit cu azalee

Și scara de mătase către el?

Ți-aduci aminte-acele sfinte zile

Când dibuiam întâiul ritm din vers?...

Tu te-ai oprit la colțul unei file...

Dar eu de-atunci, vai, câtă cale-am mers!

Ci de trăiai și tu, era mai bine?

Nu ești mai fericit acolo, mort?

N-ai fi urcat Calvarul ca și mine,

Purtând pe umăr crucea care-o port?

N-ai fi văzut că cinstea-i vorbă goală,

Că totu-i fals și sterp, n-ai fi văzut

Cum cel mai bun prieten te înșală

Cu cât mai mult în el te-ai încrezut?

Și n-ai fi plâns, ca sub lumina stelei

La Getsemani, marele Isus,

N-ai fi strigat în spasmele-ndoielii:

„O, Eli, Eli!...” către Cel-de-sus?

O, mi-amintesc de ziua-ngropăciunii,

De drumul spre mormânt de la spital,

De steagul roșu ce-l purtau nebunii,

Cari tot aveau pe-atunci un ideal!

Căci inima ta nobilă și mare

Și sufletu-ți profetic de artist

Crezuse-n noua lumii îndrumare

Și-n înfrățirea ce-a visat-o Christ!...

Dar când cu toții-n cimitir intrară,

Nici chiar mormântul nu-ți era săpat,

Și s-au trudit groparii până-n seară

Ca să-ți aștearnă cel din urmă pat...

Văd o țărancă — e bătrâna-ți mamă —

Cu fruntea rezemată de sicriu,

Nemaiputând decât abia să geamă

De mult ce-a plâns pe singurul ei fiu...

Iar când plecarăm, coborî o ceață

Ca un zăbranic mohorât și greu,

Întocmai ca posomorâta viață

Pe care-ai dus-o tu, și-o duc azi eu...

Te-am plâns atunci... nu te mai plâng acuma.

Din tot ce-am fost visat, m-aș mulțumi

Să mă-nvelească și pe mine huma,

Să pot uita, să pot măcar dormi...