PERSOANELE

DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE

MEDUZA (culcată pe o blană de tigru)

Aduceți flori și muzică s-adie...

Vreau să m-adoarmă dulcea melodie...

(Muzică)

O SCLAVĂ

Stăpâna nu coboară în odaie?

MEDUZA

Să-mi puneți flori de busuioc în baie,
Că floare a iubirii-i busuiocul

Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul.

A DOUA SCLAVĂ

Stăpâna nu coboară în grădină?

MEDUZA

Pe Darius îl cer, el vreau să vină...

(Intră Darius):

DARIUS

Umil în față robul ți se-nchină!

MEDUZA

De ce nu vii aproape, lângă mine?

DARIUS

Stăpână, mă întorc din țări străine

Și-s plin de praf...

MEDUZA

Ci vino să te scutur,
Berbantul și șăgalnicul meu flutur!

Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac...

Ieri se plângea un ram de liliac

Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune:

Adevărat să fie?... Și-un căpșune

Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza...

DARIUS

Dar cea mai albă floare e Meduza!

MEDUZA

Să nu te uiți cu ochii tăi de pară
Așa de trist la mine-n astă-seară,

Că poate mor...

DARIUS

Eu voi muri de dorul
Meduzei mele... Poți să-ntrebi izvorul

De ce și zi și noapte plânge-ntruna?

MEDUZA

Poți spune pentru ce apune luna?

DARIUS

Dar luna-i castă, luna nu cunoaște
Iubirea și nici chinul care-l naște.

MEDUZA

Când cântă în umbrar privighetoarea,
Poți spune pentru ce-nflorește floarea?

DARIUS

Sunt flori cari nu dau floare niciodată...

MEDUZA

O! primăvara fie lăudată:
Ea are flori destule, dar le ține

Ascunse-n umbră numai pentru tine...

DARIUS

Ți-aș da o floare, dacă ai primi-o.

MEDUZA

O, Darius, e floare de adio?

DARIUS

Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă
Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă.

MEDUZA

Atunci s-o port în păr ca o podoabă?

DARIUS

Acel ce-o dăruiește nu întreabă.

MEDUZA

Aș întreba și parcă mi-este frică:
O floare moartă nu se mai ridică.

DARIUS

Când vine primăvara, orice floare
Își redeschide foile la soare.

MEDUZA

Dar ce se face palida răsură
Ce-ți pune veșnicul pojar pe gură?

DARIUS

Pe gura ta aș vrea să mor, dar nime
N-ar crede că se-mbină două rime...

MEDUZA
Sărută-mă... Așa... Ce bine mi-este!
De unde vin săruturile-aceste?

DARIUS

Le-am cumpărat în târg, la Syracuza...

MEDUZA

Sărută-mă... Ah, cum mă arde buza...
O, dulce e ... Ce sfântă-i sărutarea!

Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea?

DARIUS

Menește-a moarte... Cântă ca nebună...
Vrei tu să mori cu mine dimpreună?

MEDUZA

Să mori așa de tânăr?... O comoară!
Vai, cine e așa nebun să moară?!

DARIUS

Dar ochii tăi cu nesfârșite visuri
Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri...

MEDUZA

O, Darius, sărută-mă și lasă
Apoi să vină noaptea-ntunecoasă...

DARIUS

Dar brațele ți-s albe cum sunt crinii
De pun în umbră florile grădinii.

MEDUZA

O, Darius, sărută-mă odată!
Vezi, gura mea e-așa de însetată...

DARIUS

Dar gura ta e roșă ca răsura...

MEDUZA
Ah, simt sărutul tău și-i simt arsura,
Și simt durerea, jalea despărțirii...

De-aceea-s triști și palizi trandafirii,

De-aceea doarme veșnic tristul nufăr,

Fiindcă eu mă zbat amar și sufăr;

De-aceea crinii plâng și viorica

Tremurătoare-și tăinuiește frica;

De-aceea și frumoasele verbine

Au cupele mereu de lacrimi pline...

DARIUS

O, te-am văzut odată, dinspre zori,
Alunecând ușoară printre flori

Și cum sorbeai din albele zorele

Curata rouă ce străluce-n ele...

MEDUZA

Voiam să uit ce dulce ți-e sărutul...

DARIUS

Așa de mult te farmecă trecutul?

MEDUZA

Voiam să uit îmbrățișarea-ți dulce...

DARIUS

O, cine n-ar fi vesel să se culce
Pe-aceste brațe albe cum e crinul!...

MEDUZA

Vroiam să uit ce dulce ți-e suspinul...

DARIUS

Pe brațul tău mai alb decât zăpada
Aș vrea să mor...

MEDUZA
Ar fi prea dulce prada...
O, vino... gura-mi tremură de sete,

Și flori de nufăr îmi lucesc pe plete...

Și-n ochii tăi s-a rătăcit o rază...

DARIUS

Pe sânul tău zăpada scânteiază...
Și lebăda ce-alunecă pe ape

Nu e mai albă...

MEDUZA

Vino mai aproape...

DARIUS

Tu poate știi, Meduza mea frumoasă,
Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă

Și, când ea se strecoară albă printre

Înalte trestii, parcă stă să intre

În albul ei palat plin de fantasme

Și trece-așa ca un crâmpei de basme

În clar de lună.

MEDUZA

Vino mai aproape...

DARIUS

Și-atât de dulce-alunecă pe ape...

MEDUZA

Aș vrea și eu s-alunec lângă tine...

DARIUS

Palatul ei e astăzi în ruine;
O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o:

Privește-o numai cum se duce... Iat-o...

A dispărut în trestii și departe

Suspină harfe trist din coarde sparte...

MEDUZA

O, Darius! Ce ai?... Tu tremuri?... Spune!

Abia mai pot să-ngân o rugăciune.

În ochii tăi se face întuneric:

Se risipește visul meu feeric,

Și luna plânge învelită-n ceață,

Asupra-mi cade-o liniște de gheață...

E mort... e rece... Ochii-i de văpaie

Privesc haotic... Trestia se-ndoaie

Lovită de furtună... O lumină

Orbește ochii mei, și prin grădină

Aleargă despletită vijelia...

S-a stins norocul meu și veselia!

S-a dus iubirea!... Darius, răspunde!

Fiorul morții negre mă pătrunde...

O, unde să mă duc?... De unde vine

Acest val de-ntuneric și pe cine

L-acoperă cu fioroasa-i mantă?...

S-a stins Meduza, dulcea ta amantă!