Aleargă trenul, zi și noapte-aleargă!

Prin gări o clipă gîfîind petrece.

N-așteaptă multă vreme semn să plece,

Și chiotă, și-i gata iar să meargă!

Lung șuieră cînd preste poduri trece...

Carpații prind în zare să se șteargă...

Ce-i pasă lui?... Mă duce-n lumea largă!

Nici zmeul din poveste nu-l întrece.

Mărețul soare joacă printre nouri...

Sub ochii mei fug șiruri de tablouri:

Cîmpii și văi, și munți, și ape iară...

Ah, zi și noapte zboară, zboară trenul,

Tot repetînd în ropot viu refrenul:

„Adio dar! Adio, dragă țară!”