Azi Curtea Veche e ruină goală...

În cimitir zac negre cruci crăpate,

Cu slove-adînci, chirilice, săpate,

Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală!

Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate,

De prin morminte umbre mari se scoală!

În șoapte, pe furiș, vin toate-n sală

Și țin divan subt bolțile surpate.

Boieri bătrîni de-acuma două veacuri,

Ei pun la cale treburile țării;

Vor să trimită cărți de jalbă Porții...

Din răsărit, prin albele cerdacuri,

În casa unde tăinuiesc boierii

Crai-nou pătrunde ca un sol al morții...