Afară-i noapte neagră; vijelie...

Se tînguiește vîntul prin cotloane:

Adoarme-acum, ca un copil cu toane,

Acum pornește iar, plin de mînie.

Eu stau la foc, trudit de insomnie,

Ascult cum bate ploaia în obloane;

Visez... și-n vis mă cheamă dragi icoane

Din țara Doinei, dulce Românie!

Văd copilași pe ulițele ninse

Umblînd cu steaua și cu Moș-Ajunul

Și-aud departe-un cor de glasuri stinse...

Aș vrea s-alerg spre el, să-i strîng în brațe,

Să-i dăruiesc... dar nu mai e nici unul...

Și-o lacrimă mi-alunecă pe față...