Și Montague-i lovit de-acea măsură,

La fel cu mine. Cred că rău n-am face,

Bătrâni cum suntem să cădem la pace...

E trist că vă dezbină vechea ură

Pe voi, cei mai de seamă cetățeni,

Dar, conte, la-ntrebarea ce v-am pus

Ce-mi veți răspunde?

Fata, cum v-am spus,

E cam străină-ntr-ale lumii încă

Abia-mplini patrusprezece ani.

Să-și irosească înc-o vară-două

Mireasma lor pân' ce or să ne pară

Mai pârguită pentru-o viață nouă.

Mai fragede ca ea se măritară

Și-s mame fericite azi.

Se poate.
Dar pre curând se veștejesc mai toate!
Tot ce-am nădăjduit e azi țărână.
Și ea numai, în viața mea bătrână, -
Acest copil ce-mi moștenește-averea -
E azi nădejdea mea și mângâierea...
Ci, scumpe Paris, poți să-ți cerci norocul:
Fă-ți curte, și de vei găsi mijlocul
Să-i placi așa încât să-ți dea cuvântul,
N-am să-ți refuz nici eu consimțământul.
La noapte, după datina străbună,
Dau o serbare unde se adună
Un mare număr de-oaspeți dragi. Poftim
Și dumneata, pe care-l prețuim
Mai mult ca toți, și numărul sporește.
În casa mea modestă deci poftește
Să vezi mai multe pământene stele
Ce-n farmec pot întuneca pe cele
Cerești. Și-astfel cum zburdă un copil,
Când vede pe șăgalnicul april,
Săltând pe urma iernii gârbovite,
Așa plăcerea ochii să-ți desfete
Văzând mănunchiul drăgălaș de fete
Ca niște flori de-abia îmbobocite...
Ascultă-le pe toate și privește
La toate, și închină-te acelei
Ce mai presus de toate strălucește.
Copila mea și dânsa printre ele-i,
Deși prea timpurie în cununa
Acestor flori, - doar că-i mai mult cu una...
Să mergem...(către servitor)Tu grăbește-te, mișele,
Cutreieră Verona și-mi găsește
Pe toți cei scriși acolea pe hârtie;
Le spune că-i poftesc la sindrofie
Să vină toți cu inima voioasă
Și să se simtă ca la ei acasă...
(Capulet și Paris ies)

Hei, dragul meu, prin foc se stinge focul

Și-un chin de groaza altui chin amar

S-alină... Simți că se-nvârtește locul

În jurul tău?... Te-nvârți în sens contrar!

Durerea se potoale prin durere -

De ți se umple ochiul de-un venin

Mai proaspăt, scade-a celui vechi putere.

Se poate să te vindeci de minune

Cu-o foaie de patragină...

Cum, vere?

La ce-ar sluji?

La vreun picior scrântit.

Nu-s smintit,

Dar, mai legat în fiare ca smintiții,

Închis într-o celulă, hămesit,

Bătut și torturat și... seară bună,

Prietene!

Plecata voastră slugă,
Cinstit signor! Vreau să vă fac o rugă:
Știți să citiți?

Da, în restriștea mea

Ursita-mi neagră.

Poate c-ați învățat-o aceasta fără carte.

Dar spuneți-mi: știți să citiți ce scrie aci?

Da, de-oi cunoaște slovele și limba

În care-i scris.

Vorbiți cinstit, vă las cu bine!

Stai!

Știu să citesc, băiete!

L-această veche sărbătoare dată

De mândrii Capuleți, e invitată

Și mult iubita Rozalina ta

Și toate frumusețile Veronei...

Vin' și, cu ochii nepăsători

Privindu-le de-aproape, le compară

Și lebăda pe care o adori

Îți va părea mai bâdă ca o cioară!

O, când credința sfântă-n ochii mei
S-ar stinge-ntunecată de eres,
Prefaceți-vă, lacrimi în scântei!
Și ochii mei păgâni ce-atât de des
Se-neacă-n lacrimi, dar nu pot să doarmă,
Să ardă ca eretecii în pară!
O alta, mai frumoasă ca odorul
Inimii mele?... N-a văzut nicicând
Nici soarele a toate văzătorul!

În ochii tăi ea mai frumoasă pare

Că n-au avut prilejul s-o compare

Decât pe dânsa singură cu sine...

Ci-n ale lor platane cristaline

De-i pune-alături mândrele fecioare

Pe cari le vei zări azi la serbare,

Ea-ți va părea atunci așa de pală

Pe cât de mândră ți se arăta.

Nu merg la bal s-ascult povața ta.

Ci ca s-ador icoana-i ideală!