În parcul vechi și rece și pustiu,

Trec două umbre-n ceasul cenușiu.

Li-s ochii ofiliți, au buze moi

Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi.

În parcul vechi și rece și pustiu,

Nălucile își fac trecutul viu.

− Îți amintești extazul nostru vechi?

− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu

Și-n vis îți mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om ști,

Cînd gurile ni se uneau! − O fi ...

− Ce bolți albastre, ce speranțe mari!

− Speranța-i azi prin norii funerari.

Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum

Și noaptea îi aude doar, prin fum...