Ieri peste noapte vîntul a sfărîmat Amorul

Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul

Adesea ne oprise din drum, săgetătrul,

Cu zîmbetul pe buze, tinzînd în aer arcul.

Ieri peste noapte vîntul l-a sfărîmat. Și-acuma

Puzderia de marmor rotește-n zori - și-i trist

Să vezi sub arbor soclul ce mai păstrează numa

Iscălitura ștearsă a bietului artist.

Ce trist se-nalță soclul stingher! Luîndu-și zborul,

Întristătoare gînduri se duc iar, ca să vie

În visul meu de jale în care viitorul

Îmi prevestește-o soartă mîhnită și pustie...

E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie?

Rămîi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară

Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară

Prin pulberea de marmor purtată pe alee...