Cin' zboară prin viscol așa de târziu

În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu.

El ține copilul lipit de-al său piept,

Veghează asupră-i cu ochiul deștept.

— Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai?

— Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai,

Cu lunga lui coadă, coroană purtând?

— Copile, e ceață purtată de vânt.

„O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac

La jocuri frumoase, să-ți fie pe plac.

Flori mândre, pestrițe, din plai strânge-vei,

Și maica te-mbracă în aur de vrei!”

— Ah, tată, ei, tată, auzi ce mi-a zis,

Ce craiul în umbră șoptind mi-a promis?

— Taci molcom, copile, și fii liniștit

E vântul ce-n veștedul crâng a vuit.

„O, vrei tu, copile, cu mine să vii?

Surorile mele cu drag te-or păzi.

Din apă ies ele când este senin

Și-n cânturi și-n jocuri te leagănă lin!”

— Dar, tată, ah, tată, nu vezi la un loc,

Prin negură, ielele prinse în joc?

— Văd, dragă copile, eu văd lămurit

Cum ramii își mișcă un plop gârbovit.

„Frumos ești, copile, și drag tu îmi ești;

Te smulg cu puterea, deși te ferești!”

— Ah, tată, iată-l, mă prinde-acum, vai!

Acum mă strivește al ielelor crai.

Bătrânul cu groază fugaru-ntețește;

Copilul ce geme de sân și-l lipește.

Abia el ajunge acasă cu chin...

Copilul de spaimă-i murise la sân.