Era în Thule, departe,

Un rege lăudat

Și căruia, iubita, la moarte,

O cupă de aur i-a dat.

El bea din ea la ospețe,

Ținea nespus la ea,

Și ochii-i mureau de tristețe

De cîte ori o sorbea.

Și cînd a fost să moară,

Urmașilor lăsă

Orașele toate din țară,

Dar cupa o păstră.

Acolo, pe țărmul mării,

În sala din vechiul castel,

Cu toți fruntașii țării

La masă șade el.

Bătrînul crai se scoală,

Închină înc-o dat'

Și-azvîrle cupa goală

În valul înspumat.

Cu ochii stinși sub pleoape,

O vede cum căzu

Luată-ncet de ape,

Și-n veci nu mai bău!