O, uite, draga mea copilă,

La poartă cine stă și scrie?

Sunt ofițeri cari vin să-l ducă

Pe fecioraș în cătănie.

Cu păr bălai, cu-obrajii rumeni,

Cînd îl vedea, rîdea cîmpia;

Și, ridicîndu-se-n văzduhuri,

Cînta voioasă ciocîrlia.

Și ce-i stă acum alături?

Stă mîndra. Plînge și suspină:

— Nu suspina și nu mai plînge,

Tu, mîndră floare de grădină.

Ți-oi scrie un răvaș, mîndruțo;

Rămîi acasă tu și toarce,

Căluțul meu ți-l va aduce,

De cumva nu m-oi întoarce.

În ladă să-mi grijești răvașul,

Drăguța mea, frumos mi-l strînge,

Și-ades cînd vei deschide lada,

Gîndind la mine, tu vei plînge...