Romanță

din poezia populară maghiară

— Spune-mi, of, cumetre dragă,

N-ai văzut pe omul meu?

A plecat în tîrg, din ceartă,

Și-l aștept de ieri mereu.

Ieri la masă n-a venit.

Unde s-o fi rătăcit?

Unde-l bate gîndul, vîntul?

Doar nu l-a-nghițit pămîntul…

— Vrei să-ți spun, cumătră dragă?

Iacă, -ți spun… și de ce nu?

Ieri, plîngînd, în zori de ziuă

Pe la poarta mea trecu.

Cum își blăstăma viața!

N-a dat bună dimineața…

— Dar nu știi, cumetre dragă,

Unde-a mers, în care parte?

Am să plec în lumea toată

Să-l găsesc, cît de departe:

Să mă bată, să mă certe,

O să-l rog ca să mă ierte!

— Vrei să știi, cumătră dragă?

Nu-l mai căuta-n zadar,

Că s-a spînzurat, sărmanul!

De o cracă de stejar,

Colo-n crîng, ieri dimineața….

Astfel și-a sfîrșit viața.

— Of, ce rău sunt blestemată,

Că mi-am omorît bărbatul!

De-aș posti o viață-ntreagă,

Tot nu-mi ispășesc păcatul;

Dă-mi un ștreang, că vreau să mor

Vreau și eu să mă omor!…

— Dumneata ai gînduri rele,

Văd că s-a-ntrecut cu gluma;

Dacă juri c-ăi fi cuminte

Și că nu-l mai faci de-acuma

Să-și mai ieie lumea-n cap,

Vorbe multe nu încap:

E la han, joacă și bea,

Ca să uite de belea!

Share on Twitter Share on Facebook