Din basme vechi o albă mînă

Te cheamă fluturînd în zări

Și-auzi cîntînd o mîndră zînă

De peste nouă mări și țări...

Ea cîntă despre-o-mpărăție

Fantastică din soare-apus:

Flori mari, necunoscute ție,

Acolo strălucesc nespus...

Toți arborii acolo sună

Și cîntă parca-ar fi un cor:

Ca muzică de danț răsună

Sonore glasuri de izvor,

Și doine dragi, cum niciodată

Tu n-ai mai auzit, socot,

Te leagănă și te desfată,

Pîn' ce te farmecă de tot.

Ah, dac-ai ști-ncotro anume?

Acolo cum ai vrea să pleci!

Să uiți durerile din lume,

Și-acolo să rămîi pe veci!...

Ah, mîndra asta-mpărăție

Mi-apare în somn adeseori;

Dar, ca o negură pustie,

Se stinge totdeauna-n zori!