S-a stins virtutea-n a Italiei țară,

Ce-a fost regina lumii în vechime.

De muzele Castaliei azi nime

Nu poartă grijă; toți le delăsară.

A laurului verde frunză rară

E pîngărită într-un veac de crime

Și lăcomie; iar din adîncime

Desfrîul scoate fruntea dîrz afară.

De ne-au lăsat străbunii-n zile bune

Frumosul stil al versului și-al prozei,

Nu-mi pare-a fi aceasta vreo minune...

Ci vin' să plîngem zilele de față,

Modernul gust ce-și are azi rapsozii

Și decadența-n care se răsfață.