Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă

Cu flori, — s-a desprimăvărat...

Voioasă ciocîrlia cîntă

Sus, în văzduhul fermecat.

Tresare inima-mi pustie

Din toropeala-i de mormînt,

Și tu mă faci, o! ciocîrlie,

Să plîng încet, și trist să cînt...

Ea-mi strigă gingaș din tărie:

— ce tot îngîni acolo-ncet?

— un cîntec, dragă ciocîrlie,

Și-s ani de cînd îl tot repet!

Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă,

De mult durerea mi-l urzi,

Și chiar, o! ciocîrlie dragă,

Bunica ta mi-l auzi!...