Sfat în pustie

După Saadi

Dormeam odată în pustiul mare,

Furat de visul unei nopți senine,

Dar călăuzul de cămile vine,

Mă scutură din somn, și-mi strigă tare:

„Sus și la drum! gătește-te degrabă,

Că vremea trece, vremea nu te-ntreabă,

Și ceasul de pornire bate-acum!...

Ori poate vrei să mori răzleț pe drum?

Hei, sunt trudit și eu, și de-ar fi chip

Aș mai dormi măcar și eu oleacă,

Dar caravana pleacă,

Și vai, — o mare largă de nisip —

Pustiul fără de hotar se pierde

Și ce departe este oaza verde!”

Tu care dormi cu zîmbetul pe buze

Și nu asculți de glasuri călăuze,

Trezește-te, fii gata de plecare,

Că, uite, se urnește caravana...

Auzi departe, mai departe-n zare

Ce veselă răsună darabana!

Și-acela care cel dintîi pornește

Și nu se lasă îmbiat, firește

Că și ajunge cel dintîi la țel...

De-aceea zic: e fericit acel

Ce și-a urcat desagii în spinare

C-un ceas chiar mai-nainte de plecare,

Căci ce folos că tresărim în vis

Cînd mîna morții ochii ne-a închis?

Publicată înAlbina, 24 octombrie 1904

Share on Twitter Share on Facebook