Iubesc cum încă om pe lume

N-a fost în stare să iubească.

Iubita mea e sfântă, mare,
Dar nu-i ființă pământească.

Iubesc o zeie exilată

Din cer, și-n veci o voi iubi:

E libertatea. Dar, durere!

În vis numai o pot zări.

În versurile mele însă

Mi-apare falnica iubită.

Chiar astă-noapte-a fost cu mine

Într-o grădină înflorită.

Îngenunchind i-am spus iubirea-mi

Și m-am plecat să rup o floare

Ca să i-o dau — o mică jertfă...

Atunci — cu spada sclipitoare —

La spate-mi apăru călăul,

Și capul meu căzu trunchiat...

În mâini chiar îmi căzu, și dânsei

În loc de floare i l-am dat.