SCENA a II-a

DON SANCHO, XIMENA, ELVIRA

DON SANCHO

Vă trebuie, senora, prinos bogat de sînge:
Mînia voastră-i dreaptă și-aveți dreptate-a plînge,
Și prin aceste vorbe nu vreau cît de puțin
Nici să vă-nduplec ura, nici chinul să v-alin.
Ci gura voastră numai o vorbă de mi-ar spune,
Această spadă-i gata oricînd să vă răzbune.
O, puneți la-ncercare, de vreți, al meu amor
Și, sub porunca voastră, voi fi biruitor.

Vai mie!

DON SANCHO

Îndurare, primiți, din bunătate…

XIMENA

Aș mînia pe rege, ce mi-a promis dreptate.

DON SANCHO

Știți că dreptatea merge cu-atîtea aminări,
Încît o crimă scapă ades făr’ de urmări,
Și pîn-atuncea lacrimi prea multe sînt pierdute,
Un cavaler prin arme v-ar răzbuna mai iute.
E-un drum mai scurt, și-osînda n-ar mai întîrzia.

XIMENA

E leacul cel din urmă; dar de va fi așa
Și dacă trista-mi soartă v-ar mai stîrni-ndurarea,
Atuncea veți fi liber să-mi răzbunați onoarea.

DON SANCHO