În veci nu simți pe lume deplină desfătarea;

În orice bucurie s-amestecă-ntristarea,

Și cele mai senine a noastre mulțămiri

Ni-s veșnic turburate de griji și-nchipuiri.

O grijă bucuria mi-o strică-n astă-seară:

Înot în fericire și spaima mă-nfioară.

Văzui mort pe dușmanul ce-onoarea mi-a pătat,

Și nu pot strînge mîna care m-a răzbunat.

Cutreier tot orașul, mă zbucium în neștire,

Și vlaga mult-puțină ce mi-a rămas în fire

Se mistuie zadarnic de trudă și necaz,

Cătînd fără de preget pe fiul meu viteaz.

Mereu și pretutindeni, în noaptea asta sumbră

Socot că-l strîng în brațe, și strîng în brațe-o umbră

Și mintea-mi tulburată, din vis cînd mă trezesc,

Își face mii de gînduri ce groaza mi-o sporesc.

Nu aflu nicăirea vreo urmă-a fugii sale;

Mă tem că, cine știe, i-or fi ieșit în cale

Cetașii ori amicii dușmanului ucis:

Rodrig nu mai trăiește sau poate zace-nchis

O, ceruri! m-amăgește și-acuma o părere

Sau văd tot ce-al meu suflet ca să mai vadă cere?

El e, fără-ndoială; mi-e sufletu-mpăcat

Și grija risipită și chinul mi-a-ncetat.