Silit această spadă să v-o aduc plecată…

De-al lui Rodrig scump sînge, cum? încă-nsîngerată?

Și mai cutezi, perfide, în fața-mi să te-areți

Cînd mi-ai răpit norocul întregei mele vieți?

O, izbucnește-n voie de-acum, iubire-ascunsă,

Onoarea mi-e-mpăcată și ținta ei ajunsă!

Aceeași lovitură de spadă mi-a ucis

Norocul și iubirii-mi drum liber i-a deschis!

De-ați fi mai liniștită…

Taci! taci! nu ți-e rușine,

Crunt ucigaș al unui erou slăvit de mine?

O, l-ai lovit hoțește, căci un viteaz ca el

N-ar fi putut, desigur, să fie-nvins altfel.

Nu mai spera nimica; crezînd să mă răzbune,

Nevrednica ta mînă pe mine mă răpune!

Ciudată rătăcire, ce cu atît mai mult…

Crezi tu că pot să sufăr și vrei să te ascult

Cu ce nerușinare trufașă-mi vei descrie

Păcatul meu, și moartea-i, și marea-ți vitejie?…