18

București, 16 mai,1880.

Iubite domnule Iarnik,

La scrisoarea mea de pe la capătul lunei precedente, pe lîngă care ți-am trimis foile extrase din Psaltirea lui Dositeiu în versuri și din Biblia lui Cantacuzino, precum nici asupra foilor extrase de pe Asachi, Gr. Alexandrescu și ultimele foi de pe Magazinul istoric, trimise mai în urmă, ca și despre broșuri ca [a] lui Raoul de Pontbriant, trimise mai în urmă, n-am nici un răspuns. Nu știu de le vei fi priimit.

Astăzi îți mai trimit:

1. Cîteva foi extrase din Poeziile lui I. Văcărescu

2. Extrase de pe Psaltirea lui Pralea. Din aceasta am extras iarăși atîtea bucăți cîte feluri de versuri am găsit.

Te vei fi supărăt, poate, pentru cele ce ți-am scris. Dară eram dator, domnule Iarnik, să fac o mărturisire sinceră, și cu atît mai nimerit trebuia să o fac acum, la început, ca să nu crezi că este vro procopseală mare de capul meu.

Atîta numai îți repet, că îmi pare rău că nu sunt mai tînăr, măcar cu zece ani, și nu suntem mai aproape, ca să mă pui sub conducerea d-tale, că, socotesc, aș putea să învăț ceva.

Eu, iubite domnule Iarnik, mi-am fost singurul profesor, singurul îndemnător. N-am avut pe nimeni măcar să-mi arate, ori să-mi spuie ca să citesc sau ca să învăț, măcar că tipografia din cea mai fragedă junețe îmi lua, pe fiecare zi, cel puțin zece ore de lucru. Cînd m-am încumes cîteodată, cu destulă sfială și atunci, să arăt la cîte cineva din procopsiții noștri cîte ceva din ceea ce mă tăia și pe mine capul să scriu, ori să întreb ce ar fi folositor să citesc sau să învăț, am întîmpinat vorbe descuragiatoare și îndărătnicitoare, care mă făcură să crez că eu n-aș fi bun la nimic în republica literilor. Ascultam numai, cînd se întîmplă să se întîlnească pe la tipografie cîte doi sau mai mulți procopsiți, la ceea ce vorbeau ei, trăgeam cu urechea la ceea ce discutau, și începeam a mă consulta cu mine însumi și a scrie cîte ceva din cele ce am scris, și numai ceea ce mi s-a părut că poate să fiu întru ceva capabil a face. Alte încercări n-am mai făcut.

Mulțumită însă d-lor Odobescu și Tocilescu la cari am găsit o desăvîrșită bunăvoință și neîngîmfare literară, cari m-au îndemnat și m-au povățuit întru a seri în limba poporului; ba încă mi-au și indicat cam ce anume izvoare să consult.

Asta este toată învățătura mea.

Sub conducerea d-tale și mai tînăr fiind, și cu mai puține greutăți de familie în spinare, poate că aș face ceva. Dară și aci norocul îmi este vitreg.

Acum mă ocup cu Țichindeal și Bolintineanu. Ceea ce voi extrage îți voi trimite. Nu pot să merg mai repede, fiindcă n-am decît trei sau patru ore d-ale nopții pentru citire și extragere.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră.

Eu, rugîndu-te să mă ierți că nu pot face mai mult, îți strîng mîna frățește și să fii bun ca să nu iei în nume de rău mărturisirea ce-ți făcui.

Sănătate și voie bună.

P. Ispirescu

P.S. Tocmai isprăvisem de scris, cînd îmi sosi epistola d-tale de la 25 mai 1880, a 32-a zi a nașterii d-tale, pentru care îți urez, rugînd pe Dumnezeu ca cel puțin să-i întreiască, daca nu mai mult.

Pentru celelalte îti voi răspunde cît de curînd.

P.I.