47

București, 23 noiembrie st. v, 1882.

Dragul meu, domnule Iarnik, La scrisoarea d-tale de la 18 noiembrie st.n. am onoarea a răspunde.

Mai întîi, te cunosc din destul că ești omul adevărului și crezi la nevoile altora; pentru aceasta așteptam cu încredere răspunsul d-tale, fără să-mi închipuiesc că te vei supăra pe mine, fiindcă în scrisoarea mea precedentă ți-am fost scris numai curatul adevăr.

Eu și ai noștri ne-am bucurat foarte mult, aflînd că ți s-a înmulțit familia încă cu o membră. Te felicităm pentru acest dar dumnezeiesc. Felicităm mai cu osebire pe d-na Iarnik pentru că s-a ușurat cu norocire și pentru buna stare în care se află după ușurare. Dumnezeu să te ție sănătos, ca să poți munci și să-ți căpătuiești copiii.

Ai dreptate să te bucuri de binecuvîntarea cerească. Dumnezeu ne va da atîta cu ce să hrănim pe cei ce ne dăruiesc (sic!). Dară aicea jos mai trebuie și altceva pe lîngă mîncare; și acel altceva se dobîndește foarte cu greu, daca se dobîndește. Totuși suntem datori să nu cîrtim și să plecăm capul la jugul ce ni se înfățișează.

Bucuria noastră a crescut încă cînd am auzit că aici în țara nașterii d-tale ești mai mulțumit. Lucrează frate, pe cît poți, daca lucrul ți-aduce cu ce să-ți intimpini trebuințele. E rău cînd muncește cineva în sec. Ești încă tînăr și munca nu lasă pe om să piară.

Și fiindcă ocupația aceasta îți este plăcută, prețuită de mulțimea junilor ce vin să-ți asculte cursul, mergi pe această cale și satisfacția d-tale se va mări în proporție cu succesele ce vei dobîndi. Noi vom împărtăși împreună cu d-voastră mulțumirea de a te ști lăudat și considerat.

D-ta, cultivator al mai multor generațiuni, era natural să te gîndești și la cultivarea grădinii d-tale de acasă. Cultivă, frate, cultivă mereu, ca să ai în viitor de ce să te bucuri.

În privința fotografiei noastre, sper să ajung oarecari timpuri mai bune, cînd să pot face, fără stînjenire, această cheltuială și atunci fii sigur că nu te voi uita.

D. Bianu este la Paris, Place du Panthéon 9.

La noi lucrurile merg tot cum le știi. D. Hasdeu și Tocilescu s-au împăcat, chipul; dară nu vor să-și unească revistele.

Pe d. Teodorescu îl văz foarte rar, cînd se întîmplă adecă de-l întîlnesc pe stradă. Așa sunt toți junii noștri. Cînd se întorc de la studii și intră în slujbe, nu vor să mai știe de prietenii cei vechi, decît cînd au interes de dînșii. Se fac boieri.

D. Tocilescu își tipărește revista la tipografia noastră, ca și d. Hasdeu. Pe acești domni, îi văz mai des, ca. și pe d. Gaster, care colaborează la revista d-lui Tocilescu.

Vorbind acestui din urmă domn despre manuscrisul român de la Praga, d-sa mi-a zis că are să-ți scrie însuși și mi-a cerut adresa d-tale. Eu i-am dat-o.

Despre cartea mea, am ajuns să crez că cei ce vorbesc de dînsa în față-mi, vor să rîză de mine. Nu mai voi să auz nimic de dînsa. Nu voi mai tipări nimic pe socoteala mea. Ce folos că cei ce, fiind simpli muritori, m-au făcut să crez că scrierile mele ar valora ceva. Cînd au putut să facă ceva în favorul ei, i-au dat cu piciorul ca la un lucru netrebnic.

Ar fi multe de zis în privința aceasta; dar într-o scrisoare nu încape tot ce aș avea de spus. Rog pe Dumnezeu să facă a ne mai întîlni o dată, și atunci să-ți povestesc cum sunt de necăutate, păcătoasele mele de scrieri și cît sunt de desprețuite de oamenii noștri, cari altădată le-au lăudat.

Socoteam și eu că junii nu vor călca pe urmele bătrînilor în privința literaturei populare și că-și vor schimba drumul și vor lua o altă cale. M-am înșelat. Eu văz că ei se adapă tot dintr-o apă cu bătrînii. Făgașul este prea adînc și anevoie s-ar putea ca să iasă dintr-însul, daca vor ieși vrodată. Ba încă sunt și mai egoiști și mai materialiști.

Terminînd scrisoarea mea, te rog să arăți doamnei Iarnik ale noastre păreri de bine pentru ușurarea d-sale și salutări respectuoase.

Să auzim de bine, P. Ispirescu