10 septembrie 1867

Sunt în a opta lună de cînd funcționez ca director al Tipografiei statului; și cu mare plăcere aș demisiona. Discordiile iscate din cauza lui Göbl îmi face imposibilă reunirea. De s-ar ține de cuvînt Valter apoi desigur la Anul Nou demisionez.

Cu toate acestea nu m-aș fi despărțit de ei, fiindcă a mea a fost ideea de a forma asociația sub firma: Tipografia lucrătorilor asociați, a mea a fost ideea de a o deschide în pasagiu etc. Însă la 5 decembrie 1866 un bilet la adresa mea îmi fu înmînat de un dorobanț. Deschizîndu-l, am fost surprins cînd am aflat că d. Ion Ghica, ministrul de interne, mă invită la d-sa acasă. A doua zi la 6 m-am și dus, după ce mai întîi am făcut cunoscut asociaților mei chemarea ce mi se face și am obținut consimțămîntul lor. D. Ion Ghica m-a întrebat cîte ceva asupra tipografiei statului și apoi mi-a spus curat că intenția sa este de a o desființa, dacă va putea să dobîndească majoritatea Camerii în favoarea acestei idei. Mi-a făcut cunoscut că voiește a mă numi director provizoriu pînă atunci; din parte-mi i-am mulțumit pentru favoarea ce-mi acorda și i-am spus că pentru provizoriu d. Bazidescu este la locul său.

Am spus asociaților mei cauza chemării mele la ministru și refuzul meu pentru provizoriu; ei m-au ținut de rău de ce să nu primesc. Un al doilea și al treilea bilet m-a făcut să văd din nou pe d. ministru și m-a întrebat cam cu ce condiții ar putea să o dea în întreprindere. Prin biletul însă de la 15 ianuarie 1867 mă invita ca în moment să mă prezint ministrului la minister.

Am fost și ministrul mi-a făcut cunoscut că sunt numit director și mă invită a merge chiar în acea seară spre a pune la cale cum să apară Monitorul mai regulat și procesele-verbale ale Adunării să vază lumina mai curînd, iar nu după săptămîni.

Avînd consimțămîntul asociaților am priimit.

A descrie starea tipografiei este destul a spune că era o ruină. Nu știu de unde să încep, nu știu unde să sfîrșesc. Toiul este de făcut. Budgetul l-am găsit redus pînă acolo încît să nu poată funcționa tipografia, să ajungă la desființare.

Pe lîngă restrîns de mijloace ce mi-a permis de a face oarecare mici îmbunătățiri, am propus un memoriu sau proiect pentru îmbunătățirea și reorganizarea stabilimentului. Acest proiect l-am prezentat dlui ministru Ștefan Golescu care a voit să aibă și părerea dlui Rosetti. Acesla l-a aprobat condițional adică: „daca guvernul voiește a-și menține tipografia”. D. Rosetti și d. Ion Ghica voiesc desființarea tipografiei.

Am prezentat budgetul pentru 1868. Într-însul am prevăzut aducerea încă a trei meșini de turnat, a unei mașini de satinat, înființarea unui stabiliment de xilografie, montarea litografiei care este aruncată la magazie; aducerea din străinătate a trei maiștri, unul de cules, altul de tipărit și al treilea de turnat. N-aveam nici un conductor de prese mecanice maistru. Ne servim cu elevi. Acest budget se urcă foarte puțin, în comparație cu acela al anului 1865, cînd s-a adus numai două prese mecanice, fără oamenii necesari; și dupe cîte văz oamenii de la minister voiesc a mi-l mutila.

Nu știu cum au fost altă dată serviciile stalului. Dar văz că nu este pentru mine.

N-am solicitat, n-am rupt mînica nimănui, însă ca să fii astăzi funcționar, lăsăm că trebuie să fie cineva haraietar (sic!), adică al clicei, al partidei, oricare ar fi ea la putere, apoi să știi a tăia la palavre și să nu faci nimic.

D. Genoglu, numit redactor al Monitorului, voiește a fi director și apoi director general; d-sa să reprezinte și tipografia; d-sa să se zică că a făcut cutare îmbunătățire, că a executat cutare lucrare serioasă, că a avut cutare idee pentru perfecționare, că apoi de nu o zice alții, o spune d-sa ministrului pe lîngă care se gudură și pe care nu-l mai slăbește din dragoste. Taie, spînzură, pune țara la cale. Numai proiecte, numai îmbunătățiri, numai reorganizații vorbește. Cînd este vorba de a face, alții sunt însărcinați de a face și dlui ia colacu de la ministru.

Leafa însă trebuie să o priimească pe o lună și dcuă înainte. Dacă nu-i ajunge, ministrul îi mai face parte și din fondurile secrete. Vulturescu să meargă la Florența spre a asista la Conferința statistică ca să se poată repezi și pe la Paris. Săvestu, abia intrat în serviciu, după două luni, îi trebuie concediu să meargă la Paris. Astfel merg treburile. Nici cu alte partide nu merge mai altfel.

Proiectul meu de organizare fiind dat în examinarea dlui Rosetti d-lui l-a aprobat dupe ce l-a dat de l-a studiat lucrătorii din tipografia d-sale. Aceștia, luînd toate ideile mele, au format un articol și l-a publicat în Românul ca al lor. N-am răspuns. I-am lăsat să se bucure de furtul lor. De va fi trebuință de vreun alt proiect asupra ramurei mă bizui a-l face fără să alerg la astfel de mijloace.

Trompeta sună pe uliți. Guarda cetățenească trebuie să meargă la Cotroceni a-și priimi stindardele. Este sărbătoare mare. Dacă scriu aceste, buna mea maică, nu te-am uitat. Mi-aduc aminte cum cu puțin înaintea suirii tale în cer, prevăzînd greutățile ce am să întâmpin, mi-ai zis: „Petrache, maică, văz că te-a încongiurat necazurile… efectele căsătoriei te-a împresurat… copiii vin… fii bărbat, luptă pe cît vei putea și îngrijește de viitorul lor”. Așa este, prea scumpă maică. Din ce în ce mai multe griji. Al treilea copil peste puține zile are să vie. Bunurile mele nu pot prospera… Timpii sunt grei. Și economia casei… Dar sunt sforțat să merg la vie. Femeia și copiii sunt acolo de ieri. Mă voi duce pe jos cu credinciosul meu. Acest bastonaș îl voi păstra pînă la moarte. El a petrecut cu mine și bune și rele.