1866, septembrie 20

Îmi aduc aminte că pe la 1854 sau 1855, duminicile le petreceam de multe ori acasă, cîntînd la ghitară cîte un contra-danț sau marș, ori citind pe fabulele lui Florian, în franțuzește, pe care nu le prea înțelegeam. Bietul Iordache, un băiat cumsecade, cunoscut încă din școală, venea din cînd în cînd pe la mine. Mama, iindcă ședeam cu dînsa, nu vedea cu displăcere această întrunire fiindcă apucăturile lui aveau ceva de onest. Într-o zi îmi povesti întîmplările sale. El iubise o fată, ceruse mîna ei, îi era promisă. Dupe puțin fata își luă seama. El o iubea de se topea și nu se putea odihni de focul ei. Cercetă și stărui a afla care să fie cauza schimbării sale. Nu putu însă ghici nimic.

Fetele, pînă nu sunt măritate, au toate calitățile. Sunt casnice, oneste, harnice, econoame etc. Știu cîte în lună și în soare. Brodează de minune și împletesc ce cu gîndul n-ai gîndi. Și dacă din întîmplare a dat prin pension cîte două sau trei luni, apoi știu carte mai mult decît o preoteasă, vorbesc franțuzește etc. Acestea toate atrag pe candidații de însurătoare, credulii! nu se mai gîndesc că unele din aceste se pot examina, ci dau năvală, mai cu seamă dacă li se șoptesc, că pe lîngă atîtea calități, mai au și o dotă de atîtea ori de atîta, ci se lasă a se fermeca de ultima calitate.[…]