I Jocul în bei-bun

Acest joc se joacă numai în doi. Este joc pe puse și joc pe nepuse.

Jocul pe puse se urmează astfel: Se așează amîndoi copiii jos, unul împotriva altuia. Se învoiesc mai întîi de cît să le fie giolul, de unul sau de două arșice.

Ei pot altfel să aibă mai multe arșice. Ba unul poate să aibă mai multe, altul mai puține; dar acestea n-au de a face cu jocul întru nimic.

Să zicem că s-au învoit cu giolul de două arșice: pune deci fiecare cîte două. Unul dintr-înșii ia în mînă aceste patru arșice și dă, apoi le ia și celalalt și dă și el; astfel unul după altul pe rînd. Se cheamă că dă ținînd amîndouă giolurile în mînă și, săltînd-o în sus, lasă arșicele săcază jos. Cîte arșice se întîmplă să cază cu siciul în sus, pentru atîtea pune cel ce a dat, cîte două miele, și apoi tot el dă din nou. Cînd nu cade nici un arșic pe muche, se zice că sunt moarte. Atunci le ia de jos celalalt copil și dă dînsul. Cel ce dă arșicele le ia, dacă unul sau mai multe din ele cad cu beiul în sus; iar dacă cade și siciul și beiul, se numește sici și bei, și le ia celalalt.

Cel ce a luat arșicele lasă jos numai giolul său, celalalt trebuie să pună și el atîtea arșice, adecă, de cîte s-a hotărît să fie giolul, și cel ce a cîștigat începe jocul.

Cînd unul din copii sfîrșește arșicele, giolul cîștigătorului rămîne jos, dacă giolul este de un arșic; iar dacă este de două, atunci ia un arșic și rămîne jos numai unul. Pe acest arșic îl surchidește, începînd cîștigătorul și apoi pe rînd, odată unul, odată altul.

Surchideala se face în chipul următor:

Se ia arșicul cu două degete, adecă cu degetul cel mare și cu degetul arătător, de muchi, cam de la capăt, copilul strînge ușurel degetele, saltă puțin mîna în sus și lasă să scape arșicul, aducînd degetul arătător pe deasupra celui mare. Arșicul cade rotindu-se preste cap.

Dacă cade beiul cînd surchidește băiatul cîștigător, îl ia și jocul încetează, deoarece pierzătorul nu mai are arșice ca să urmeze jocul; iar dacă cade cu siciul în sus, atunci pune două miele și jocul urmează.

Dacă cade cu siciul în sus la copilul care a sfîrșit arșicele cind surchidește, mai dă o dată, fiindcă n-are să pună; iar dacă cade bei, băiatul cîștigător este dator să pună două miele și jocul urmează.

Pune cite două miele, dacă așa le-a fost vorba de la început ca giolul să fie de cite două miele; iară altfel pune cîte o mială.

Așa se joacă în b e i — bun pe puse, iară pe nepuse se deosebește oarecum.

Tot așa se așează unul împotriva altuia, tot așa hotărăște de cîte miele să fie giolul; tot așa dă unul după altul; numai cind giolurile cad cu siciul în sus nu se pune nimic; asemenea nu se ține în seamă cînd arșicele cad sici și bei, ci se ia numai atunci cînd a căzut, unul sau mai multe arșice bei de cătră cel ce a dat.

Asemenea și la surchideală nu se ține in seamă siciul, ci numai cîștigătorul este dator să pună cind cade bei la cel ce pierde.

De multe ori se întoarce jocul de la surchideală și cîștigătorul pierde toate arșicele.

Astfel se joacă pînă ce unul din copii spală pe celalalt. Se zice că l-a spălat cînd jucătorul pierde toate arșicele.

Iară dacă copilul care a pierdut își arată soțului său părerea de rău ce simte, acesta îl întîmpină cu vorbele:

— Măi! da prost mai ești tu, măi cum se poate să plîngi tu după niște oase păcătoase.

Sunt unii băieți care știu să potrivească arșicele cum să cază întotdeauna bei. De acești copii se feresc ceilalți, sub cuvînt că ei sunt giolari.

Asemenea se feresc și de cei cîrcotași, sub cuvînt că fac cu șoalda.